Sa-ti fie dor de Paris!...
Copiii au mai crescut, unul a trecut de 5 ani, celalalt are 2 ani si jumatate. Primul, Sebastian, are prieteni de joaca destui, uneori se umple strada, e foarte bine, alteori mi se umple gradina si chiar casa, intra, aleargă, merg de colo-colo de parca ar fi in parc, asa e la noi in gradina, am stiut eu de ce vreau multa iarba. Sebastian socializează. Andrei, pe de alta parte, cel mic, e continuu fascinat de bucatarie, de oale pentru gătit, neaparat cu capac! ( papatu). Ma trezesc uneori ca nu mai gasesc o oala, cratiță, tel, lingura de lemn, n-am fost atenta si le-a carat la nisip, si tot mai vine si mai cauta. Daca e in bucatarie, le baga la cuptor, le pune pe aragaz, s-a invatat sa nu le mai puna pe cele de plastic decat pe aragazul de la bucatarioara lui de cand a pus ceainicul de plastic pe focul adevarat, nu de jucărie, si a ramas fara. Iar eu, eu ma bucur de prezenta lor si mi-e dor de tatal lor. Imagine idilica pana a...