Gânduri dintr-o subseară: sunt, aş fi, ce aş fi?
Tic-tac! Tic-tac!Tic-tac!... E vremea înaintată în această subseară . Sunt de aşa de mult timp aici, cred că am făcut rădăcini mai adânci decât ale unui copac... rădăcini în pământul ăsta drag ție, şi rădăcini în inima ta, rădăcini udate de apa din fântâna de lângă mine, la fel de veche ca mine, unde îți răspundea mereu ecoul ciudat pe care îți plăcea să-l asculți. Parcă ai vrea a etira zilele de demult, dacă asta s-ar putea cumva, când eram şi încă bine clădită, când auzeam multe glasuri în mine, râsete... de oameni cu visuri, de copii, apoi a rămas doar un plâns amar şi fără rost, plânsul tău, plânsul altora... Tu faci lumea să plângă când scrii ceva, şi mă întreb de ce, că de fel ai fost mereu o optimistă, ca mine când, dimineață după dimineață lăsam razele soarelui să pătrundă prin fereastra-mi în formă de romb, mică, din camera a doua, să-mi mângâie pereții stropiți cu mică... Uneori îmi păreai un clovn ...dar te înțelegeam şi te iubeam pentru că-mi plăcea veselia ta şi poate ...
