Travel.Tell the Story.

După o zi de schi în care dacă și cel mic a vrut să încerce am zis că de ce nu și eu puțin, am avut parte de o zi de urcat pe munte așa cum îmi place mie (bine, ceva mult mai ușor decât aș fi vrut eu). Am avut bucuria de a fi și o zi însorită și nu atât de friguroasă, ceea ce s-a potrivit de minune, deoarece prietenii cu care am fost nu merg în trasee pe munte așa cum mergem noi, deci au rămas cu o amintire plăcută. Schița traseului: Data: 18.01.2017 Echipa: 4 adulți + 4 copii (2 ai noștri) Traseu: Predeal Clăbucet (Sosire) - Clăbucet ( Plecare) - cu telescaunul Clăbucet (Plecare) - cabana Gârbova (1350 m) - coborâre pe marginea pârtiei de schi destul de târziu, când era mai liberă. În plus, eu aproape am ajuns pe Clăbucetul Taurului (1520 m), asta cât toți ceilalți au luat ceva bun în cabană și s-au mai încălzit puțin. Mai aveam cam un sfert din drum când m-au sunat să mă întorc că au terminat sucul și se pregătesc de întoarcere. Așa e când te cheamă copiii, te duci, ...

Schița traseului: Data: 01.12.2016 Traseul: Gura Diham - Diham și retur pe același traseu. Marcaj: triunghi albastru Timpi/durata: 13:00 - plecare de la cabana Gura Diham (venind dinspre Ploiești in Bușteni se face un drum spre stânga pe care se merge cu mașina câșiva kilometri până la cabana) aprox. 15:30 cabana Diham pauza 30-40 min 17:15 - cabana Gura Diham Total - 4 ore 15 minute Altitudini: Gura Diham - 982 m Diham - 1320 m Echipa: noi + copiii Dificultate: mediu spre ușor, cred că depinde și de anotimp. În mod normal traseul ar trebui sa dureze mai puțin, la noi a fost ceva special fiind cu copiii, fiind 1 decembrie, ziua lui Julian. Este al 2-lea an consecutiv când sărbătorim aniversarea lui Julian într-un mod special pentru noi: urcând pe munte. Deși era înnorat și începuse să ningă ușor când eram pe traseu, deși nu se vedea foarte mult din peisaj, aveam așa o stare de bine! La un moment dat ne-a bucurat și soarele puțin. Am bănuit, am simțit și cred că ...

Am hotarât să mergem cu corturile la sfârșit de iulie, iar destinația aleasa de mine, pentru a fi bine pentru toți participanții, a fost undeva spre Padina, dar nu în toată aglomerația de acolo, ci undeva mai retras. Se auzea și de acolo încă ceva din gălăgia petrecăreților, dar era oricum mai bine, aveam râul lângă noi, deci aveam și o altă melodie mai frumoasă, a naturii, în plin plan. Plus vântul care în prima zi și jumătate a bătut ceva cam tare. Am hotărât fără să stau prea mult pe gânduri ca ziua de duminica, ultima, să mergem pe un traseu pe care eu mi-l doream demult și dacă tot eram acolo, îl puteam face cu cei care doreau: Cheile Horoabei. Vale, chei, canion, vorbim despre același lucru oricum i-am spune. Copiii au rămas la cort cu cei care nu au putut merge, pentru că știam că este un traseu mai greu. A fost mai greu pentru ca abia se terminasera ploile si pe râu era multă apă. le-ar fi plăcut și lor la nebunie, dar era și ceva pericol, ne-am hotărât că vom reveni și...