Andorra - schi & fotografie în Pirinei

            De dimineață Julian mi-a spus că a visat că eram în Andorra, iar el mergea la schi și eu la o tură cu mașina, pentru fotografii. Mi-a plăcut atât de mult visul lui! A fost de fapt un vis real, o amintire a călătoriei noastre în Andorra, din urmă cu 5 ani, dacă îmi amintesc bine.

Pentru început, iată câteva date despre Andorra, adunate de mine de pe internet, dar numai pentru a vă face o idee simplă despre această țară mică, pentru idei mai dezvoltate mai trebuie studiat.

              Andorra (sau Principatul Andorrei) este un stat mic, între Franța și Spania, in S-V Europei. Conform http://ro.wikipedia.org/wiki/Andorra este a 6-a cea mai mica țară din Europa.
Capitala, Andorra la Vella, foarte frumos luminată in timpul sărbătorilor de iarnă, este aflată la 1023 m deasupra nivelului mării.
              Limba oficiala este catalana, se vorbește și spaniola și franceza și portugheza. Mie oricum mi s-a părut că limba vorbită acolo este o amestecătură între toate acestea. Principatul Andorrei a fost înființat în anul 1278, țara face parte din dioceza de Urgell și nu există un monarh al ei, ci acest rol este exercitat de doi co-principi: episcopul de Urgell și președintele Franței.

     Ce să vedeți acolo :

     1. Munții Pirinei. Pentru pasionații de schi, pârtii foarte bune. Noi am fost iarna, mi-ar plăcea să merg din nou vara, pentru trasee montane.   

    2. Andorra la Vella. 
    3. Orășelele specifice, cu case din piatră de munte, situate pe coamele munților.

             Nu îmi amintesc numele hotelului la care am stat și nici localitatea, era noapte când am ajuns noi,  și oricum a trecut ceva timp de atunci, se pare că nu aveam bunul obicei de acum de a nota. Știu că era undeva în vârf de munte și că se auzea un râu (apa curgând).

Povestea mai frumoasă este întreaga noastră călătorie de atunci. Din păcate nu am fotografii prea bune, aveam un aparat foto vai de el, și asta se vede în calitatea imaginilor.

Eram în călătoria noastră din decembrie, bineînțeles că nu era numai o călătorie, drumul până în Spania era cu treabă, drumul înapoi spre casă era cu relaxare. De fapt mie îmi plăcea să merg în Spania de câte ori aveam ocazia, așa că dacă Julian putea să mă ia cu el, nu refuzam niciodată. De acolo urma să ne întoarcem cu mașina unui frate de-al lui, iar în drumul nostru să ne bucurăm puțin de iarnă. Nu în Austria, ca de obicei, nici în Andorra, despre care scriu acum, ci în Bavaria, Germania. Am hotărât la Madrid să nu ne mai întoarcem pe unde venisem, prin nordul Spaniei, San Sebastian, drum frumos și pe acolo, ci să venim prin Zaragoza și Andorra. Când treceam prin Zaragoza mă minunam singură de relieful diferit, de pământul roșiatic și deșertic. Conduceam eu, iar Julian adormise deja. Asta mă ținea foarte bine trează.

Despre Andorra îmi povestise câte ceva Julian, avusese niște peripeții pe acolo. De fapt, aveam impresia că aș putea scrie o carte cu toate câte îmi povestea el ori de câte ori se întorcea din Spania (pe vremea aceea mergea foarte des acolo). Îi plăcuse Andorra, țara din munți, și voia să îmi arate și mie.

De cum am intrat în Andorra mi-a plăcut foarte mult. A avut farmec deci din primul moment. După ce ne-am fâțâit puțin prin Andorra la Vella în prima seară, am găsit hotelul de care spuneam. Pe atunci nu foloseam Booking sau altceva, nu rezervam nimic dinainte, bine, nici acum nu o facem cu mult timp înainte, ci, de cele mai multe ori, chiar înainte de a pleca. Primele dăți când am început să folosesc Booking a fost când am început să mergem la mare în Bulgaria, adică la 1 an sau 2 de la momentul despre care povestesc.

Să găsim un hotel unde să stăm în acea noapte nu a fost chiar foarte simplu, dar nu din cauză că trebuia să o facem online (bine, ne-ar fi ușurat munca puțin), ci pentru că era ajunul Crăciunului. Deja povestea a devenit mai romantică puțin. În ajunul Crăciunului eram într-un principat. Am găsit cameră la hotel, și avea o vedere superbă ! Dimineața nu ne-am prea grăbit, din păcate nu-mi amintesc cum a fost micul dejun. Știu doar că apoi am mers să căutăm ceva de îmbrăcat pentru zăpadă (da, de Crăciun!) Era deschis la câteva magazine, foarte puține, nu am găsit pantaloni de zăpadă tocmai mărimea mea, i-am luat cu vreo două numere mai mari, dar i-am strâns în talie, au mai fost și cam scumpi pe deasupra, dar de-atunci i-am purtat foarte mulți ani după aceea. Nu mai știu Julian ce și-a luat de acolo. Nu suntem genul de oameni care să dăm fuga în magazine când ajungem undeva, dar de data aceasta chiar era nevoie, pentru că eu (da, eu sunt de vină) nu prea am pus haine în bagaj. Din moment ce Julian mi-a spus ia și tu ce-o fi, că oricum trebuie să ne mai luăm și noi ceva de pe-acolo, și cum nici nu prea aveam haine de zăpadă (de fapt de asta a și spus așa), am pus și eu ce-am nimerit. Adică foarte puțin. Lui Juli, pe lângă alte câteva lucruri, un pulover laaaaarg, pe care îl purta mai mult când stătea mai comod, acasă,  și altele de care nici nu-mi mai amintesc, oricum puține și nepotrivite pentru schi. Și acum îmi spune când mergem pe undeva : sper că mi-ai luat și mie ceva cu care să mă îmbrac ! - asta când nu reușesc să-l pun pe el să scoată din șifonier ce vrea să pun în bagaj. Ceea ce, uneori e mai mult decât văd eu necesar.

După ce ne-am cumpărat lucrurile de care aveam nevoie, am mers spre pârtie, era un soare frumos, și treceam prin toate acele localități cu case din piatră, și tare aș mai fi vrut să fac niște poze, soarele m-ar fi ajutat mult să am niște poze mai reușite. Dar dumnealui, soțul meu, nu a vrut să oprească! Gândul îi era numai la pârtia de schi. Așa că am ajuns pe pârtie, am închiriat echipament de schi și tot ce trebuia.

Am uitat să spun ceva. Recunosc că eu habar n-aveam să schiez!! Fusesem de vreo două ori pe schiuri dar aveam (și am încă) o teamă pe care nu mi-am putut-o învinge. Nu am putut învăța nici până azi, bine, asta și din cauză că am renunțat și nici nu am vrut să mai încerc. Tot zic că e vina lui Julian că teama mea a fost mai mare decât dorința de a învăța, pentru că prima dată m-a dus foarte sus în vîrful muntelui și a trebuit să cobor toată pârtia, bineînțeles că nu a fost ca în Bridget Jones, ci eu am coborât mai mult pe fund decât pe schiuri. Uneori mi-ar fi plăcut să am totuși ocazia și curajul să învăț, să reușesc. Pentru mine ocazie înseamnă o pârtie goală, ca să n-am pe cine accidenta. Nu s-a ivit. M-am mai urcat de câteva ori pe schiuri dar așa, pentru scurt timp, pentru puțină distracție. Cam atât. Nu schiez, nu mă dau cu parapanta (dar savurez clipurile lui Jean Baptiste Chandelier, care mânuiește parapanta impresionant ! – asta că tot veni vorba) Deși mi-ar plăcea să fiu așa curajoasă, nu sunt. Sunt cam… fricoasă.

Și uite așa, după ce am luat echipamentul de schi și am încercat eu puțin pe-acolo să mă lupt cu pârtia, m-am hotărât să merg totuși în recunoaștere cu mașina, cât încă mai este soare. Ce să zic, Julian a fost cam necăjit că nu vreau pe pârtie, dar oricum nici nu aveam cum să merg cu el pe pârtiile de-acolo, nici vorbă să ajung pe pârtia cu bulină neagră. Mi-am pus încălțămintea și am mers pe drumul pe care venisem, am oprit din loc în loc, dar cam necăjită, pentru că nu mai era nici soare, deh, iarna se întunecă devreme, iar crestele muntoase îmi luaseră soarele și mai devreme.

Totuși, la sfârșitul zilei amândoi eram mulțumiți, El îmi povestea de peripețiile de pe pârtii, kilometrii întregi de pârtie, eu despre ce am văzut, ce am fotografiat. Așa ne-am petrecut noi Crăciunul în Andorra. Iar în seara aceea am plecat mai departe, spre Bavaria și spre castelul la care visasem de ceva vreme.

Ne-a plăcut tare mult în Andorra, îi spuneam lui Julian că mi-ar plăcea să locuiesc pe-acolo, să ies cu un șevalet și să pictez munții pe care-i văd, doar că nu iarna ci vara. Mi-a trecut apoi, când am ajuns la castel, în Bavaria, și vreme de câțiva ani, timp în care am revenit în Bavaria, mi-am tot dorit o pensiune acolo. Erau visuri. Abia mai apoi, după ce i-am avut pe băieți, mi-am găsit locul aici, acasă, după ce m-am îndrăgostit de munții noștri, și după ce am recunoscut cât de frumoasă este zona în care locuim. (Îmi spune Julian și acum uneori : zi tu, nu e la fel de frumos ca în Austria ? Nici n-ai zice că nu ești acolo. Și are dreptate, în apropiere de casa noastră este pădure, sunt lacuri, este un câmp în depărtarea căruia se văd munții. In spatele casei noastre avem un deal, avem pădure, și încă multă pădure).

            Îmi amintesc de munții Andorrei, de casa de piatră și de șevaletul pe care le visam acolo. Șevaletul îl am, poate într-o zi îl voi scoate la munte, dar ceva mai aproape de casă, sau poate îl voi folosi pentru a picta o casă de piatră, mai plină de viață decât în fotografiile cam mohorâte de atunci.

Bavaria castelelor lui Ludwig al- II-lea

Unul din locurile în care am fost și în care m-aș reîntoarce mereu cu mare drag, este Bavaria, tărâmul de vis din sud-estul Germaniei, despre care voi povesti câte ceva, poate mai mult despre experiența mea acolo, decât despre locul în sine.

 Uneori, de multe ori sau chiar aproape mereu, totul începe cu un vis. "I have a dream" este replica mai mult decât celebră a lui Martin Luther King. Și visul începe uneori cu o fotografie, sau cu un puzzle, în cazul meu. Nu eram căsătoriți încă atunci când Julian mi-a adus un puzzle de 3000 de piese cu acest minunat castel. Există în realitate?? Cutia - ambalajul - confirma că  există, si că se numește Neuschwanstein.  Un search pe Google l-a scos la iveală: în Bavaria!  
                Călătoria noastră a fost însă mai lungă, am pornit din Madrid, apoi am trecut prin Andorra, unde ne-am cazat o noapte, chiar pe 24 decembrie, apoi Franța cu Annecy (dar de fapt aici nu am găsit locul unde doream să ajung, cel din vederea trimisă de prietena mea care petrecuse un timp plin de însemnătate acolo), urmând sa traversăm Elveția (din păcate nu era timp pentru oprire), ca în cele din urmă să  ajungem la Fussen.
                 Nu ne-am cazat în Fussen, dar acolo bifasem ca destinație ; în prima noapte am stat la un mic hotel în Hopfensee, nu știu cum se numește, dar în fața lui se întinde un lac splendid, care atunci era înghetat, puteai patina pe el (ceea ce am și făcut puțin a dooua zi, fără patine). Când am ajuns acolo, în Fussen, apoi Schangaw, localități mici, pline de farmec, a fost exact cum ne-am imaginat întotdeauna! Ceea ce citisem despre acel loc lua viață în acel miez de noapte. Casele ca de poveste, zăpada proaspătă, așternută pe gardurile mici, sclipind ca pietrele prețioase în lumina lunii pline, care se vedea foarte clar printre vârfurile copacilor crescuți pe muntele din care se înălța, cu ziduri albe, minunatul Neuschwanstein. Încă puțin și parcă, prin liniștea aceea îl puteai auzi și apoi vedea pe regele Ludwig al II-lea, în plimbarea sa cu sania trasă de cai...
                În nici un an după aceea, adică in nicio altă călătorie după aceea în acel loc, căci am mai mers de încă două sau trei ori, nu am mai avut imaginea din prima seară, imagine datorită căreia o perioadă mi-aș fi dorit mult să locuiesc pe-acolo, să avem pensiunea noastră undeva în frumoasa zonă descoperită.
               De a doua zi, ne-am mutat la pensiunea Engel din Hopferau - un loc călduros, plăcut, o atmosferă primitoare – aici am revenit și în anul următor, însoțiți de prieteni. 
                Bavaria este renumită pentru castelele sale, deci acestea sunt un must see al zonei, iar eu, recunosc, pentru asta am mers acolo. Iar castelele regelui Ludwig al II-lea al Bavariei, sunt cele care contribuie la farmecul zonei.

                Iată-le:  

       Schloss Neuschwanstein, construit pe un deal accidentat, o stâncă, ca săpat în munte, deasupra satului Hohenschwangau, castel construit pentru Richard Wagner, și dorit de rege ca refugiu la bătrânețe. Conform wikipedia.org, acest castel minunat este vizitat anual de aproximativ 1,3 milioane de turisti. Mai multe detalii pe http://www.neuschwanstein.de  sau pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_Neuschwanstein. După acest model au fost construite castelele din parcurile Disneyland. Deci, este un castel de poveste.

      

Schloss Neuschwanstein - prima excursie in Bavaria!

vedere din Neuschwanstein, Schloss Hohenschwangau

                    Schloss Hohenschwangau, că suntem aproape, nu este construit de Ludwig al II lea, el doar a copilărit aici, și de aici supraveghea construcția la Neuschwanstein. Castelul Hohenschwangau a fost construit de tatăl lui Ludwig al II lea, Maximilian al II lea al Bavariei, în satul Hohenschwangau, foarte aproape de orășelul Fussen. Mai multe detalii: http://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_Hohenschwangau sau http://www.hohenschwangau.de/.

              Schloss Herrenschiemsee, construit pe insula Herrenschiemsee de pe lacul Chiemsee, cel mai mare lac din Bavaria, situat la 80 km de Munchen spre Salzburg. Regele și-a dorit ca acest castel să fie un Versailles al Germaniei, în semn de admiratie fata de Ludovic al XIVlea al Frantei, rege pe care o să-l puteti vedea acolo în majoritatea sculpturilor, picturilor, etc. Acest castel este neterminat, având, față de Versailles, doar partea din mijloc a constructiei. Se ajunge acolo după o frumoasă călătorie cu vaporașul din Prien/Stock, apoi odata ajunși pe insulă, mergând pe un drum plăcut prin pădure. Pe vaporaș se poate servi un delicios Apfelstrudel mit Icecream!
Detalii: http://www.herrenchiemsee.de si http://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_Herrenchiemsee   

pe vaporaș spre Herrenschiemsee

la plecare de pe insula Herrenschiemsee

             Schloss Linderhof a fost de fapt primul castel inspirat de Trianon, dar la dimensiuni mult mai mici. Inspirat de asemenea și de admiratia lui Ludwig al II lea al Bavariei pentru Ludovic al XIV lea al Franței. Nu am fost aici - din păcate! - dar se ajunge din Oberammergau, care este la aproximativ 20 de km spre N de Garmisch - Partenkirchen. Linderhof este cel mai mic dintre castelele lui Ludwig al II lea dar si singurul finalizat in timpul vieții sale, și aici a locuit el cel mai mult. http://ro.wikipedia.org/wiki/Linderhof. De asemenea http://www.schlosslinderhof.de. 

                Ce mai este de văzut, după mine:

                Orășelul Fussen, satele Hohenschwangau, Schwangau ;

                Lacul Alpsee ;
                Zugspitze, cel mai înalt vârf muntos din Germania, 2962 m - este pe lista mea de locuri unde îmi doresc sa ajung -  o priveliște de milioane, http://www.zugspitze.de;
               Garmisch - Partenkirchen, http://www.gapa.de;

                Alte orașe mai mari în zonă: Munchen, capitala landului si al treilea oraș ca mărime din Germania (prea mare pentru mine),  Augsburg, Regensburg, Passau (prin centrul acestuia din urmă am bântuit puțin și mi-a plăcut), orașul celor trei râuri: Dunarea, Inn si Ilz.
Până să ajungem în acea primă seară în Bavaria răcisem puțin pe drum, aveam frisoane, nu știam ce să-mi mai pun pe mine pentru că-mi era frig. M-am încălzit cu un ceai cald, dar cel mai mult bine mi-a făcut vederea castelului pentru care venisem acolo. Ca bonus, era și al doilea castel. A fost un moment vindecător pentru mine, am uitat de toate durerile. Ne-am întors acasă euforici și bineînțeles eu, cu gust spre noi descoperiri.