 |
| Cascada Duruitoarea, altitudine 1247 m. |
A 10-a tură pe munte din primul an hai-hui pe munte a fost tot in Ceahlău, unde am stat 3 nopti. Minunat munte! Deja sunt hotarâtă ca acest an aşa cum îl numesc eu hai-hui pe munte trebuie sa aibă continuare. Suntem deja în ianuarie 2017 acum când scriu de tura la Duruitoarea din august anul trecut şi am în minte deja multe locuri de munte unde vreau sa ajung anul acesta.
Vreau să specific ca anul 2016 şi momentul începerii anului hai-hui pe munte nu este şi începutul turelor noastre pe munte. Mergeam foarte des pe munte mai ales înainte de a avea copii, în perioada de dinainte de căsătorie, în anii imediat urmatori, apoi ceva mai rar. Ce diferea însă era că mergeam de capul nostru, nu pe un traseu anume, eram foarte aventuroşi dar din pacate de multe ori nu ştiam exact în ce loc am ajuns. De asemenea atunci nu scriam despre asta (lucru care îmi place foarte mult) şi nici nu aveam camera foto de acum (Nikon P530, de care sunt foarte încantată). Aceste 3 lucruri fiind altfel acum, fiecare traseu este o mare provocare şi o mare bucurie pentru mine. Şi cel mai important obiect de luat la drum este aparatul foto.
In Ceahlau ramasesem fără baterie la aparatul foto dar, după cum am povestit anterior, Julien mi-a facut marea bucurie de a merge în localitate şi a-l încărca puțin.
Pe Vârful Toaca nu am consumat bateriile aşa ca aveam şi pentru a doua zi la Cascada Duruitoarea.
SCHITA TRASEULUI DINSPRE DURAU SPRE DURUITOAREA:
Data: 27 august 2016
Plecare de la cabana Falon cu maşina pe drumul forestier ce duce la Durău - ora 12:10 ( asta a fost o zi de odihnă şi relaxare).
Pornirea pe traseu (nu am mers chiar până în Durau, am pornit pe traseu la vreo 10-15 minute de mers pe jos ceva mai sus, în drumul nostru): 13:20
Cascada Duruitoarea: 15:50
Drumul înapoi la maşină: aproape 2 ore.
Timp total pe traseu:
Marcaj: cruce roşie
Dificultate traseu: medie.
Urmeaza traseul in cateva imagini ( n-am putut face prea multe fotografii):
 |
| cortul nostru langa cabana Falon |
 |
| prima poiana frumoasa in traseul de azi |
 |
| punct de belvedere spre lacul Izvorul Muntelui |
 |
| am ajuns la cascada |
 |
| prin padure la cascada Duruitoarea |
 |
| la cascada toata lumea facea poze :) |
 |
| drumul placut prin padure |
 |
| copaci |
Până să ajungem în locul unde am lăsat maşina şi am pornit pe traseu am oprit în două locuri pe drum. Primul era un deal care se vedea de pe drum (până atunci fusese numai pădure) şi mai mult de atât când am urcat pe dealul acela erau câteva căpițe de fân. Mi-a plăcut deşi nu era nicio alta privelişte de acolo. Apoi am oprit într-un punct de belvedere foarte frumos, de unde se vedea lacul Bicaz ( sau aşa cum se mai numeşte, Izvorul Muntelui)
Drumul prin pădure nu a fost chiar uşor, au fost când porțiuni de urcuş, când porțiuni unde coboram dar în ansamblu a fost ok. Nu ne-am grăbit si am făcut traseul în mult mai mult timp decât în mod normal, ne-am jucat prin pădure, copiii s-au agățat de copaci, şi tot aşa.
Pe traseu erau mai mulți oameni decât vedem cel mai des in turele pe munte, poate si pentru ca era sfârşit de săptămână, iar majoritatea nu erau oameni care urca deobicei pe munte. Unii dintre ei erau în papuci şi ne ziceau ca e foarte greu ( nici nu mă miram, zâmbeam şi-i întelegeam în sinea mea - pentru ca nu-mi place sa judec pe alții ca şi cum eu aş şti mai mult sau mai bine). Oamenii aceştia nu erau ca cei întalniti pe vârfuri, acolo unde parcă toți s-ar cunoaşte, aşa se salută între ei, ceea ce îmi place foarte mult.
Cascada a fost impresionantă. zgomotoasă, aglomerată. La cascada am facut una dintre cele mai prostesti si periculoase lucruri pe care le-am facut vreodata, si anume am cedat rugamintilor lui Sebastian de a ne cocota pe stancile acelea. Totodata am simtit completa dependenta de Dumnezeu in momentele acelea, fara de care nu am mai fi putut face niciun pas in siguranta. Slava Domnului ca incursiunea s-a incheiat cu bine si ca am invatat ceva din asta (eu asa zic, si desi nu imi place sa vorbesc despre asta o fac atunci cand stiu ca si altii au o lectie de retinut si o minune de vazut).
Imediat ce am plecat de acolo ne-am oprit să mâncăm ceva rapid la una din băncuțele amenajate în apropierea cascadei, dupa care ne-am bucurat de drumul inapoi prin padure.
Muntii Ceahlau sunt munti foarte frumosi, mi-a cam fost frica de vipere dar nu am intalnit niciuna - usurarea mea, si de ursi cat am traversat padurile acelea si zmeurisul, dar multumesc lui Dumnezeu ca nici de ursi n-am avut parte. In schimb am avut parte de multe peisaje frumoase, si de multe stele, o sumedenie de stele pe cerul curat al noptii.
Si am ramas in minte cu un verde special, un verde de Ceahlau!
