Sau: locul nostru preferat din Mallorca...
Asta din ce am văzut până acum.
După o primă zi la plajă, în care, să zicem, ne-am odihnit după un drum prin trei aeroporturi, după ce am găsit și mașina potrivită pentru noi, urmând să revenim pentru ea în două zile, iată că sosi și ziua mult visată de mine: plimbarea cu trenul de lemn, numit ferrocarril de Soller, cu o istorie veche de peste 100 de ani. Nu e prima dată când pot spune: am avut un vis și a devenit realitate. Ba mai mult, realitatea a căpătat nuanțe fascinant de originale și mai presus de orice așteptare, așa încât visul a devenit o umbră, iar realitatea o poveste pentru toată viața.
La noi în familie aveam o vorbă pe care tata i-o spunea mamei: te trezești la 7 și pierzi trenul de 9 (în condițiile în care locuiam la 5 minute de gară). Nu pierdeam trenul de 9 dar nu știu cum se făcea, mereu alergam la gară și ajungeam pe ultima sută de metri.
În dimineața de miercuri, pentru care plănuisem excursia, ne-am trezit foarte devreme, poate tot în jur de 7, am stat puțin unii după alții ca să intrăm la baie (7 într-o garsonieră), ne-am aranjat, am mâncat ceva repede, sau unii nici nu au mâncat, și am plecat. Aly, sora mea ne-a dus rapid pe străduțele din centrul vechi al Palmei, printre clădiri, oameni, n-am avut timp să ne oprim prea mult, până ce am ajuns la gara din mijlocul orașului, de unde pleacă trenul de lemn spre Soller. Ferrocarril de Soller. Am stat la rând, am cumpărat biletele împreună cu cele pentru tramvai și vapor (se putea și numai pentru tren dar am zis dacă tot mergem, să mergem până la capăt), ne-a încercuit ora 10 și ceva, mai era puțin, am ieșit să așteptăm pe peron și mai erau mulți alții înainte, așa că n-am reușit să ne urcăm în trenul de 10.
Ne-am trezit la 7 și am pierdut trenul de 10! Am întrecut-o pe mama, eram așa de euforice, râdeam de noi înșine, acum ce să mai facem, așteptăm următorul tren!
Aly a mers, a schimbat ora pe bilete, am mai așteptat puțin și ne--am urcat în următorul tren, care a plecat după încă vreo trei sferturi de oră, adică aproape de ora 11.
Despre acest tren și despre orar și tarife găsiți aici:
http://trendesoller.com/
 |
| Fericiți în Ferrocarril de Soller |
 |
| Photo Credit: Alexandra |
 |
| Photo Credit: Alexandra |
 |
| Photo Credit: Alexandra |
Peisajele pe care le-am văzut din tren mi-au amintit încă o dată în ce loc frumos suntem, sătuce cochete, plantații de portocali, lămâi, măslini, acum gândul meu se întoarce la acea călătorie, parcă sunt din nou în trenul de lemn... La un moment dat trenul a oprit într-un punct de belvedere unde călătorii au putut coborî pentru fotografii sau pur și simplu pentru a privi ceea ce se deschidea în fața lor.
 |
| Photo Credit: Alexandra |
 |
| Punct de belvedere |
 |
| Înapoi în vagoane! |
Odată ajunși în Soller, după aproximativ o oră, ne-am urcat în tramvaiul de lângă gară, care-și aștepta pasagerii, și am parcurs o altă porțiune de drum, la fel de plăcută, până în Port de Soller. De plimbat mai mult prin Soller nu am avut timp.
 |
| Tramvaiul aștepta în gara din Soller. Cu el am mers 15-20 de minute până în Port de Soller. |
 |
| din tramvai |
 |
| Port de Soller |
 |
| Port de Soller |
 |
| Port de Soller |
De acolo am luat câte ceva de mâncare și am mers mai departe, cu vaporașul, sau ferry, vreme de aproape o oră, timp în care am simțit cum valurile mării îmi cam răscoleau nu doar gândurile și senzațiile dar și stomacul. Totuși, peisajul îl am și acum pe retină, deosebit de frumos!
 |
| Mai departe spre Sa Calobra |
 |
| Din Port de Soller spre Sa Calobra |
 |
| Farul |
Și când am crezut că am ajuns la capăt, am zis wow! și am coborât pe un mic ponton, urcând apoi niște scări, tocmai atunci a început drumul spre partea cea mai liniștitoare și poate cea mai spectaculoasă a excursiei. Dacă totul a fost la superlativ până atunci, mai departe ce să mai zic și cum să mai descriu nu știu. Trecând printr-un tunel săpat în stâncă am ajuns într-un loc ca din altă lume. Munte și mare unindu-se acolo. Muntele liniștit, pașnic, și marea jucăușă, spărgându-se în valuri de stânci. Plaja mică, din pietre, te îndemna să stai o clipă, să te odihnești, să asculți puțin valurile, iar apoi muntele te chema, cum cheamă el de obicei pe cei care-l iubesc, să mai faci câțiva pași, să mai explorezi puțin, să mai cercetezi cu privirea, cu camera foto, fiecare grotă, fiecare unghi care altfel ar rămâne ascuns...
 |
| Sa Calobra |
 |
| Sa Calobra |
 |
| Torrent de Parreis |
 |
| Ceva ce nu am mai văzut... |
Am stat, ne-am plimbat prin torentul - căci Torrent de Pais se numește (în fond un râu liniștit) - care iese din munte vrând să se verse în mare dar parca nu reușește, am mers și am tot mers și încă am mai fi mers... doar că ceasul nu-și oprește ticăitul nici în cele mai împlinitoare momente, așa că a trebuit să ne întoarcem și să pornim pe același traseu, în sens invers, spre Palma.
 |
| o privire înapoi... |
Am plecat de acolo cu dorința de a ne reîntoarce, data viitoare pe un alt traseu, pe drumul șerpuit al Serrei de Tramuntana, munții Mallorcăi stâncoși dar a căror imagine, împletită cu albastrul - turqoisul mării parcă vrăjesc... și-ai vrea să revii, să mai stai puțin sau să nu mai pleci deloc...
Drumul înapoi a fost mai liniștit, nici valurile mării nu mi-au mai dat dureri de stomac și alte stări de rău, oboseala ne cuprinsese puțin, dar ne-am revenit când am ajuns înapoi în Palma, am mâncat, ne-am plimbat apoi pe străduțele luminate și pline de viață, până când ne-am îndurat să intrăm în casă.
A trecut ziua aceea, dar fotografiile au rămas... și mă bucur de ele, sunt neprețuite pentru mine, ca întotdeauna!
Pe curând, cu o altă poveste de călătorie din Mallorca!
