Nu a fost deloc o dimineață ca altele, ci totul era altfel, oamenii pe care îi întâlneam îmi zâmbeau binevoitori, unii mă întrebau dacă vreau ceai :), cerul era plin de baloane, și deja îmi părea rău că nu m-am trezit mai devreme. Am ajuns la una din intrările în Goreme, pe tot traseul am făcut poze, erau și alți oameni în jur și mă simțeam cam ciudat să îmi fac poze singură, dar la un moment dat am ajuns într-un loc destul de retras, așa că mi-am făcut puțin de cap acolo. Totodată, am urmărit un balon al cărui cârmaci îl dusese undeva printre niște stânci, pentru ca mai apoi să îl înalțe cu măiestrie, ușurel, intrând din umbra stâncilor în soarele dulce al răsăritului. Păcat că sunt singură, mă gândeam, și-mi veneau în minte cuvintele while they are sleeping. Așa am crezut eu, că s-au întors la somn, când de fapt ei și-au pus niște haine pe ei și au mers să vadă baloanele în apropiere de hotel.
(Fotografii din Goreme):
Era cred 7 și jumătate, 8 fără ceva când m-am întors la hotel, iar domniile lor erau la terasă, serveau ceai. Andrei aducea ceai după ceai, a alergat înaintea mea și m-a întrebat ce fel de ceai doresc, că sunt foarte multe. Am vrut un ceai de măr (ceaiul de măr din Turcia este foarte bun, este unul din ceaiurile pe care le cumpăr și pentru acasă, alături de ceaiul de rodie, preferatul meu, cu care mi-am impresionat prietenii). Am stat așadar la un ceai să povestim fiecare ce a văzut și să ne arătăm poze. Mai apoi am servit și micul dejun, ca întotdeauna bogat și gustos.
Am mai stat noi pe la hotel și ne-am odihnit, dar până la urmă am plecat ca să mai vedem câte ceva pe acolo. Seara urma să plecăm mai departe spre mare, dar ziua încă era tânără, abia se ducea dimineața aceea, în urmă lăsând loc căldurii și altor întâmplări. Până la urmă cred că e o idee mai bună să mergi în Cappadocia mai pe la sfârșitul primăverii, începutul toamnei, dar na, nicio ocazie nu e de refuzat. Am citit câte ceva în ziua respectivă despre zona aceea, am vizitat Uchisar, am mâncat într-o plantație de dovleci și pomi fructiferi, unde accesul nu era îngrădit, pentru că mai aveam destulă mâncare la noi, pepene galben și alte bunătăți, și nu voiam să pățim ca în Georgia și să ni se strice în mașină. Inițial am vrut să mâncăm într-un parc, familiile turce fac asta destul de des se pare, dar erau atât de multe viespii, una m-a înțepat, n-am putut rămâne acolo, iar locuri verzi și cu umbră nu prea găsești. Ne-am propus ca într-o ocazie următoare să vedem unul din orașele subterane, pentru că nu puteam rămâne și pentru a doua zi, iar pentru ziua respectivă nu aveam în plan. Până la urmă din Istanbul până în Cappadocia sunt cam tot atâția km câți sunt din Ploiești la Istanbul (mai puțin de 750), deci nu e un capăt de lume.
Uchisar ne-a plăcut pentru forfota și liniștea sa, este ciudat cum pot acestea două coexista...este un orășel gen parc natural cu multe locuințe și stânci specifice Cappadociei, cu un castel la fel, în fapt o stâncă mult mai mare și mai impunătoare decât celelalte. Se pare că așezarea a fost locuită de greci vreme îndelungată, iar castelul a fost un castel roman și are o grămadă de găuri mici, reprezentând camerele, nu se vizitează totul datorită eroziunii puternice în unele părți ale sale. Da, s-au perindat multe popoare prin zona aceea! Apoi, pe marginea acestor hornuri sau stânci specifice, sunt restaurante, hoteluri, m-am plimbat pe acolo rătăcită, pentru că mă despărțisem de ceilalți - sandalele mele alunecau prea tare și ei au vrut să meargă numai pe scurtături. Așa că m-am dus puțin aiurea, m-am întors, o parte din drum, am luat-o pe altă parte, noroc că am văzut la un moment dat mașina noastră de sus, așa că am făcut cum am făcut și am ajuns aproape de mașină unde am dat de ei, care mă așteptau exact în capul străzii pe unde am ieșit.
La Uchisar copiii au văzut pentru prima dată cămile, noi văzusem în Egipt. Andrei se tot uita la ele, le studia, ca să ne spună că ce copite moi are cămila, că așa mult îi plac copitele alea moi... de unde le-o fi văzut el așa, chiar, oare cum or fi copitele cămilei???
(Maimuțele):
(Castelul din Uchisar):
(De aici mai departe, lost in Uchisar):
(Regăsirea):
Era cred 7 și jumătate, 8 fără ceva când m-am întors la hotel, iar domniile lor erau la terasă, serveau ceai. Andrei aducea ceai după ceai, a alergat înaintea mea și m-a întrebat ce fel de ceai doresc, că sunt foarte multe. Am vrut un ceai de măr (ceaiul de măr din Turcia este foarte bun, este unul din ceaiurile pe care le cumpăr și pentru acasă, alături de ceaiul de rodie, preferatul meu, cu care mi-am impresionat prietenii). Am stat așadar la un ceai să povestim fiecare ce a văzut și să ne arătăm poze. Mai apoi am servit și micul dejun, ca întotdeauna bogat și gustos.
Am mai stat noi pe la hotel și ne-am odihnit, dar până la urmă am plecat ca să mai vedem câte ceva pe acolo. Seara urma să plecăm mai departe spre mare, dar ziua încă era tânără, abia se ducea dimineața aceea, în urmă lăsând loc căldurii și altor întâmplări. Până la urmă cred că e o idee mai bună să mergi în Cappadocia mai pe la sfârșitul primăverii, începutul toamnei, dar na, nicio ocazie nu e de refuzat. Am citit câte ceva în ziua respectivă despre zona aceea, am vizitat Uchisar, am mâncat într-o plantație de dovleci și pomi fructiferi, unde accesul nu era îngrădit, pentru că mai aveam destulă mâncare la noi, pepene galben și alte bunătăți, și nu voiam să pățim ca în Georgia și să ni se strice în mașină. Inițial am vrut să mâncăm într-un parc, familiile turce fac asta destul de des se pare, dar erau atât de multe viespii, una m-a înțepat, n-am putut rămâne acolo, iar locuri verzi și cu umbră nu prea găsești. Ne-am propus ca într-o ocazie următoare să vedem unul din orașele subterane, pentru că nu puteam rămâne și pentru a doua zi, iar pentru ziua respectivă nu aveam în plan. Până la urmă din Istanbul până în Cappadocia sunt cam tot atâția km câți sunt din Ploiești la Istanbul (mai puțin de 750), deci nu e un capăt de lume.
Uchisar ne-a plăcut pentru forfota și liniștea sa, este ciudat cum pot acestea două coexista...este un orășel gen parc natural cu multe locuințe și stânci specifice Cappadociei, cu un castel la fel, în fapt o stâncă mult mai mare și mai impunătoare decât celelalte. Se pare că așezarea a fost locuită de greci vreme îndelungată, iar castelul a fost un castel roman și are o grămadă de găuri mici, reprezentând camerele, nu se vizitează totul datorită eroziunii puternice în unele părți ale sale. Da, s-au perindat multe popoare prin zona aceea! Apoi, pe marginea acestor hornuri sau stânci specifice, sunt restaurante, hoteluri, m-am plimbat pe acolo rătăcită, pentru că mă despărțisem de ceilalți - sandalele mele alunecau prea tare și ei au vrut să meargă numai pe scurtături. Așa că m-am dus puțin aiurea, m-am întors, o parte din drum, am luat-o pe altă parte, noroc că am văzut la un moment dat mașina noastră de sus, așa că am făcut cum am făcut și am ajuns aproape de mașină unde am dat de ei, care mă așteptau exact în capul străzii pe unde am ieșit.
La Uchisar copiii au văzut pentru prima dată cămile, noi văzusem în Egipt. Andrei se tot uita la ele, le studia, ca să ne spună că ce copite moi are cămila, că așa mult îi plac copitele alea moi... de unde le-o fi văzut el așa, chiar, oare cum or fi copitele cămilei???
(Fotografii din Uchisar):
A fost căldură mare în ziua aceea de august, tare ne-am mai bucurat spre asfințit, când soarele a dat o nuanță de roșu stâncilor, sincer chiar obosisem, deși noi am zis că o să ne odihnim pentru drumul ce-l mai aveam de făcut până în Oludeniz. Ar fi trebuit să stăm 2 zile acolo, dar voiam și la mare și nu mai aveam așa de mult timp disponibil pentru toată excursia; știam că băieții nu s-ar fi săturat doar cu câteva zile de mare, și-apoi meritau, după ce tur am făcut de dragul meu, că dacă era după ei, un loc de leneveală la munte, bălăceală la mare, era cel mai bun. :)
Am mâncat de seară în Goreme, am luat câteva suveniruri și apoi am plecat mai departe la drum. Am rezervat atunci o camera foarte spațioasă și bună la preț în Fethiye, pentru 3 nopți, prin Booking, doar că la scurt timp m-au sunat cei de la hotel că a fost o eroare și că ei de fapt nu mai au camere libere, cu toate scuzele de rigoare. Am observat și în Goreme, când am întrebat la recepție de cameră și a rămas ferm că o luăm, primul lucru pe care l-a făcut domnul respectiv cu care am vorbit a fost să blocheze camera pe booking, ca să nu apară alte rezervări pentru ea, abia apoi mi-a dat cheia și m-a condus să îmi arate camera. Așa că am înțeles, am căutat în altă parte și am găsit ceva mai mic dar convenabil în Oludeniz.
Mai avem încă destule de văzut în frumoasa Turcie, dar zona Cappadociei a rămas unul din cele trei locuri foarte îndrăgite de noi acolo, alături de Istanbul și o plajă... de care voi povesti data viitoare!
Am mâncat de seară în Goreme, am luat câteva suveniruri și apoi am plecat mai departe la drum. Am rezervat atunci o camera foarte spațioasă și bună la preț în Fethiye, pentru 3 nopți, prin Booking, doar că la scurt timp m-au sunat cei de la hotel că a fost o eroare și că ei de fapt nu mai au camere libere, cu toate scuzele de rigoare. Am observat și în Goreme, când am întrebat la recepție de cameră și a rămas ferm că o luăm, primul lucru pe care l-a făcut domnul respectiv cu care am vorbit a fost să blocheze camera pe booking, ca să nu apară alte rezervări pentru ea, abia apoi mi-a dat cheia și m-a condus să îmi arate camera. Așa că am înțeles, am căutat în altă parte și am găsit ceva mai mic dar convenabil în Oludeniz.
Mai avem încă destule de văzut în frumoasa Turcie, dar zona Cappadociei a rămas unul din cele trei locuri foarte îndrăgite de noi acolo, alături de Istanbul și o plajă... de care voi povesti data viitoare!
