Cu cortul la poalele muntilor Piatra Craiului

     Cred ca iubitorii de munte ar fi incantati sa aiba in fiecare dimineata la trezire, iesind din cort, aceasta imagine in fata ochilor:

si incercati sa va imaginati cum se vede mai sus de aplecatoarea cortului

     In august 2014 (20-24 august) am plecat pentru cateva zile cu cortul: eu, sotul meu Julien si copiii nostri Sebastian si Andrei. Pentru inceput, in Fagaras, am ales Laguna Albastra unde am si campat pentru 2 nopti. Nu plecasem de acasa pe deplin pregatiti pentru cort, se mai anuntau unele ploi si am zis ca la nevoie vom merge la un hotel.
     Prima ploaie (a 2 a zi), cand noi eram plecati sa cumparam o tigaie si alte lucruri pentru foc, ne-a convins ca putem ramane la cort (nu era ud inauntru). Cortul nu era nou dar nu apucasem o astfel de vreme cu el, il gasisem la pret prea bun, si nu-i pusesem nici folie deasupra. Cat am stat acolo ne-am distrat la piscina (desi am ales astfel pentru Sebastian, ca pentru noi am fi preferat muntele in adevaratul sens al cuvantului, rauri, nu piscina). Totusi, a fost frumos. In a doua seara am facut si un foc de tabara ceva mai mic, pentru Andrei, de fapt pentru ambii baieti ai nostri, ca le-a placut amandurora.
     Singurul lucru neplacut de la Laguna Albastra a fost galagia, am avut vecini care au ascultat muzica la volum foarte mare pana la 1:00 noaptea, si nu era chiar o muzica pe placut tuturor (al nostru clar nu).

     Cateva fotografii din campingul de la Laguna Albastra  (unde am stricat si vechea camera foto, a intrat apa in obiectiv si de-atunci n-a mai avut leac):

     Vineri am plecat de acolo in drum spre "liniste", si de aici incepe cea mai frumoasa parte a calatoriei.

     Ne-am hotarat sa mergem la Plaiul Foii. Am si ratacit drumul, am ajuns pe la cabana Garofita Pietrei Craiului, am urcat pe un drum forestier ingust si foarte in panta, intr-o padure. Am iesit intr-o localitate pitoreasca in varf de munte (habar nu am unde eram), dar aducea la aspect cu micile localitati atat de frumoase din Austria. Ne-am intors si intr-un final am ajuns la Plaiul Foii.
Inainte de asta mi-a placut si Zarnestiul, cred ca il aseman asa putin cu Mariazell din Austria, la scara mai mica (bine, nu seamana chiar asa de mult! :) )

     La Plaiul Foii bineinteles ca noi nu am putut sta unde erau cele mai multe corturi, ci am pornit pe cursul raului in sus. Am avut si asa, un mic moment de tensiune, pentru ca eu n-am mai vrut nici prea departe de alte corturi, cum am fost in Retezat cu 2 ani inainte (din cauza ca Julien mi-a tot spus foarte convins ca atunci a auzit un urs mirosind pe langa cortul nostru intr-una din nopti, a cautat cheile de la masina si a descuiat si incuiat masina pentru a face lumina si a speria animalul care era pe-acolo).
     Oricum, aproape de noi era o familie cu rulota - de 2 saptamani erau acolo si niciun urs. Ok, desi ce ar fi putut simti ei mare lucru din rulota?
     Vineri seara a plouat zdravan, dar am stat in cort (si unde-s 4 e si caldura), am mancat ceva (apoi ne-am chinuit pe ploaie sa ducem tot ce a ramas din mancare la masina), dupa care am spus povesti si ne-am culcat devreme.

Cam asa arata cerul vineri dupa amiaza tarziu, dupa ce am montat cortul.

     A doua zi am mers pe un traseu frumos si usor, am ajuns intr-o poiana unde nu mai era nimeni, copiii s-au jucat in rau, noi ne-am odihnit, apoi cei 3 baieti ai mei au facut un baraj din pietre pe acel mic rau. Am mancat acolo in poiana, se vedea Creasta, iar Julien ne povestea cat de frumos este acolo sus (m-am convins si eu de asta anul acesta).

     Am mancat apoi din nou la intoarcere la cort si tot foame le era baietilor, asa ca seara am mers in Zarnesti (cu masina, se intelege), si ne-am aprovizionat din Lidl, chiar pana sa inchida.

curcubeul

     Era noapte cand ne-am intors dar chiar si asa ne-am descurcat, am facut un foc de tabara super (lemnele erau pregatite), am copt porumb si cartofi cu cascaval inauntru, inveliti in folie, si am privit stelele (foarte multe, cum numai la munte vezi) pana cand foculs-a stins si am mers la culcare. Sa adormi dupa o seara ca asta, ascultand raul, nu e putin lucru!

     Duminica de dimineata, cand am deschis cortul, ne-a imbiat acelasi peisaj deosebit. Am facut mamaliga la cratita (singurul vas pentru foc ce-l aveam) - bucuria lui Andrei, el este Chef la noi in familie :)

     La plecare am mai dat o tura pe drumul forestier cu masina, apoi am pornit spre casa.

     Scriu aceste randuri la mai bine de un an distanta, dar am totul in minte atat de clar, de parca nu demult s-ar fi intamplat, ci saptamanile trecute!

     Ne-a placut! Da, pe scurt si-n incheiere, ne-a placut!

Din nou la Istanbul - Frumos cu o masura de Tristete

Turcia este o alta lume decat stiam aici, in partea noastra de Europa. De aceea uneori imi doresc sa revin in Istanbul, si nu numai: gandesc de ceva timp o excursie de neuitat pe meleagurile mai indepartate, asiatice, ale Turciei.
Anul acesta, chiar de ziua mea, la inceput de iunie, am plecat din nou spre Istanbul, o calatorie combinata: afaceri si placere, cum noi am facut de multe ori.

Am observat, la dus, oriunde am pleca, nu avem somn, inaintam foarte bine, dar la intors suntem mai obositi... Am plecat pe la 5 dimineata, iar in jurde 8 eram prin Veliko Tarnovo, in Bulgaria,apoi am urcat undeva in afara orasului propriu zis, in Arbanasi. Acolo am luat micul dejun la un hotel (5 sau 6 euro de persoana, foarte bogat),  avand privelistea aceasta:

Veliko Tarnovo vazut din Arbanasi

Veliko Tarnovo

Am pornit mai departe la drum, mai avand de parcurs aproximativ 470 de km pana la Istanbul (dintr-un total de 720 de la Ploiesti). GPS-ul ne-a dus de aceasta data la o vama mai mica decat cea de la Kapitan Andreevo pe unde intram deobicei in Turcia, dar dupa spusele unuia dintre vamesi, a fost mult mai bine asa, vama principala fiind foarte aglomerata atunci. Scriind acum aceste randuri si facand cercetari pe internet am aflat ca am trecut granita prin Hamzabeyli.

Odata ajunsi la Istanbul, am cautat cazare. Ne-am oprit in prima noapte la Hotel Royal, unde m-a impresionat micul dejun, a doua noapte la Hotel Saray, unde nu ne-am inteles prea frumos cu receptionerul, intr-adevar diferenta de pret pot spune ca de data asta s-a vazut, dar pana la urma in Istanbul am venit pentru ''outside'' si nu pentru ''inside".

vedere de la ferestra camerei noastre de la Hotel Royal

In prima seara am facut o plimbare la pas pana la Moscheea Albastra si Hagia Sophia, am facut fotografii si am cinat la terasa unui restaurant la inaltime. Numele Restaurantului din pacate nu l-am notat, dar retin ca era vizavi de Moscheea Albastra, la etajul 2 sau 3. Sunt sigura ca ziua se vede marea foarte frumos, noaptea am putut vedea atat cat a fost luminat, si asta a fost deajuns pentru mine, m-am bucurat si am fost multumita. Am mancat acolo ciuperci in sos, delicioase!

Asa se vedea de la terasa restaurantului

Iar la un moment dat, imamul care conducea rugaciunea in moscheea de langa restaurant, a spart ritmul si linistea serii, lui raspunzandu-i si altii, din moscheile din preajma (ce puteam auzi noi).


Un gust amarui mi-a lasat multimea de copii de pe strazi, care cerseau... O fetita canta superb la flaut, apoi ii lua randul un baietel, si tot asa, pentru cine stie cat timp din noapte. Alti copii, mai mici decat cel mic al meu, dormeau pe trotuar, inveliti in paturi, alaturi de mamele lor. Alti copii, baieti mai mari, se incaierau pe strazi sau intimidau pe unii turisti pentru o tigare. M-am intristat: a fost prima data cand am vazut in Istanbul oameni asa de saraci, desi in intinsa metropola sunt cartiere cu case extrem de sarace, care se vad de pe autostrada...

A doua zi ne-a trezit forfota de afara, desi nor si ploaie marunta, orasul era plin de viata. Urmam sa ne petrecem jumatate de zi separat, sotul meu avand in program "work" iar eu cascand ochii prin jur si dorind sa fac multe fotografii. Ma gandeam deja ca imi trebuie o umbrela si-i ziceam si lui ca sigur gasesc una in magazinul de vizavi. Nici nu a fost nevoie insa de atatia pasi facuti ca imediat ce am iesit din hotel, in dreapta, era un vanzator ambulat care avea umbrele! Mi-a placut tare mult umbrela luata de acolo!
Inainte de asta insa, ne-am bucurat insa de micul dejun, in restaurantul hotelului, frumos amenajat, cu muzica de calitate, ascultata in surdina.

Plimbarea mea a continuat apoi prin Marele Bazar, la Topkapi, pe care il vizitasem anterior de 2 ori, am mers acum mai mult pentru vederea asupra Cornului de Aur (Golden Horn). Las aici fotografiile sa vorbeasca:

lampi in Bazar

Grand Bazar

Vedere de la Topkapi

 Si urmatoarele tot de la Topkapi

Topkapi, Harem

Am trecut pe langa Yerebatan Cistern (Palatul Scufundat) in speranta ca voi avea timp sa revin acolo alaturi de sotul meu (nu am mai avut). Am baut suc proaspat de portocale la o terasa vizavi de Hagia Sophia (aproximativ 20 de lire paharul, revigorant), iar mai tarziu, pentru ca mi se facuse foame, am mancat ravioli in stil turcesc la un mic restaurant in apropiere de Moscheea Albastra.

Moscheea Albastra

Hagia Sophia

Seara m-am intalnit cu Julien, ne-am cazat la un alt hotel, cum am spus mai sus (initial trebuia sa stam doar o noapte), si apoi am mers sa mancam la un restaurant gen autoservire, unde nici nu mi-am dat seama ca el se ridicase de la masa si iesise, eu fiind captivata de un serial turcesc din care intelegeam izolat cateva cuvinte.

Micul dejun de a doua zi de dimineata nu a mai fost la fel de spectaculos, dar a fost suficient. Am pornit apoi impreuna pentru cateva ore pe la diverse magazine cu piese auto si altele. Dupa asta, am zis ca mai intai e bine sa mergem prin Bazar sa cautam magazinele cu jucarii, sa luam ceva pentru copiii nostri, Credeam ca vom termina repede si ca vom avea probabil timp sa mergem la Akvaryum, dar ne-am inselat, ne-am ratacit, am gasit cu greu jucariile, ne-am oprit sa mancam ceva la o terasa foarte aglomerata si inghesuita, si intr-un final, facandu-se tarziu, ne-am dat seama ca am pierdut toata ziua pentru asta. Totusi, am luat ceva jucarii, m-am abtinut de a lua un cos pentru cumparaturi lui Andrei (i-am promis ca ii voi aduce data viitoare), si de a lua si o vioara, tot pentru el (ii place mult Andre Rieu), iar pentru Sebastian nu am gasit un lego cu rechini de care imi spusese el sa ii aduc.

Mirodenii in Marele Bazar

Cu parere de rau, am lasat si Akvaryum pentru o data viitoare, am intrat intr-un magazin Koton, unde preturile sunt cu aproximativ 25 % mai mici decat la Koton la noi, si am intarziat ceva si pe-acolo. Dupa asta, am pornit spre Asia! Al treilea obiectiv pentru ziua aceea: Asia!

Mi-a placut ca a fost mai aglomerat asa ca a trebuit sa oprim de multe ori sau sa mergem mai incet asa ca am putut surprinde cateva fotografii. In traficul acesta foarte aglomerat am vazut undeva pe mijlocul drumului, intre benzile de circulatie, o femeie care tinea un baietel de umeri in fata ei, iar acesta plangea de iti rupea sufletul, iar ea dadea din umeri intr-un mod neputincios. Am plans pentru copilul ala, m-am intristat...

Noi eram pe Podul Bosfor dar la dus, in stanga (la intors in dreapta) se mai vedea un pod si incepusem sa ne gandim daca suntem cumva pe drumul cel bun , cand am vazut placuta pe care doream sa o vad: Welcome to Asia. Nu mi-a iesit fotografia prea bine,deja aveam viteza, dar acum, spre deosebire de o data anterioara n-am mai ramas fara baterie la aparat.
Ulterior am aflat ca sunt 2 poduri peste stramtoarea Bosfor care fac legatura dintre Europa si Asia: Podul Bosfor (Bosphorus Bridge sau Boğaziçi Köprüsü) si al doilea pod, Podul Fatih (Fatih Sultan Mehmet Köprüsü)

Acolo e Asia

 Bosphorus Bridge

Si de aici inapoi spre casa...

Cam atat am vazut in aceasta calatorie. Si asa obosita am fost de la cat am colindat incat abia am putut conduce cativa zeci de km, eram ametita de parca n-as mai fi condus niciodata, si mai era si intuneric, ceea ce nu ma ajuta deloc.

S-au mai schimbat lucrurile in Istanbul de cand nu mai fusesem (in 2012). Am inteles ca majoritatea copiilor mici cu mame de pe drumuri erau refugiati din tarile din jur unde clocoteste razboiul, ura oamenilor pentru oameni...

Sper ca data viitoare cand voi scrie despre Istanbul sa scriu despre Yerebatan si Akvarium si sa pot scrie despre copii fericiti (desi stiu ca nu va fi asa)...

Inchei totusi cu acest gand (Plangeri 3,21-23)

• "Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunatatile Domnului nu s-au sfarsit, indurarile lui nu sunt la capat, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!"