Oh, sentimentul acela de nedescris pe care il simt atunci cand imi pun bocancii in picioare ca sa plecam spre munte! Ca si cum as avea totul, ca si cum as putea atat de mult! Ca si cand deja incep urcusul si ca si cand niciun urcus nu ar fi prea greu! Da, imi place sa urc pe munte, iubesc sa urc pe munte!
Chiar cand urmam traseul in Ciucas, cu o saptamana inainte, hotarasem ca urmatorul traseu sa fie unul mai lung, fara copii (desi copiii nostri sunt destul de antrenati in a urca pe munte). Am ales si am propus (tot eu, se pare ca sunt cu organizarea, recunosc, imi place): Omu! Nu fusesem chiar niciodata pe varful Omu.
Am zis sa plecam la 8 de acasa, dar era aproape de 8:30 cand am plecat.
Schita turei numarul 6 din anul nostru hai-hui pe munte:
27 iunie 2016 (o zi de luni)
Traseu: Hotel Pestera - cascada Obarsia Ialomitei - Vf. Omu (2507 m) - Babele (Sfinxul) - hotel Pestera
Durata: am pornit de la masina pe traseu la ora 10:30 si ne-am intors la ora 19:00 - 19:30, nu-mi amintesc exact (total 8 ore si jumatate - 9 ore)
Am facut o echipa de 5 impreuna cu fratele sotului meu, sotia lui si baiatul lor de 13 ani.
Pe Transbucegi am urmat drumul spre lacul Bolboci, un drum foarte frumos, prin diferite poieni, paduri, incepuse deja sa-mi para putin rau ca nu-i luasem si pe baieti; le-am spus celorlalti: ma rog sa fie un traseu greu ca sa nu regret pana la sfarsit ca nu am luat si eu copiii!
De la Hotel Pestera (pe harti era Cabana, dar ce am vazut era hotel) am urmat semnul banda albastra. La inceputul acestui traseu este si statia de telecabina Pestera - Babele.
Am mers voiosi, am admirat vacile care pasteau linistite, nestingherite de nimeni, am incercat sa ne dam cu parerea cate oi sunt intr-o turma ceva mai departe de noi, nu am gasit pastorul ca sa-l intrebam si am incercat sa le numaram (eu tot cred ca erau in jur de 300, sau poate ceva mai mult), am cantat "Ciobanas cu 300 de oi", cocotata pe o stanca, asta pentru ca auditoriul era ceva mai departe de mine si astfel aveam curaj. Si am mancat ciocolata! (imi place sa mananc ciocolata cand urc pe munte)
Am ajuns la o cascada frumoasa, cascada Obarsia Ialomitei, nu mai fusesem demult pe langa o cascada. Cascada Obarsia Ialomitei este a doua cascada ca inaltime din Romania. Iata cateva fotografii:
Mergand mai departe peisajul a inceput sa se coloreze cu mici flori ciclamen. Rododendron! In timp ce in Ciucas era trecut, aici in Bucegi abia inflorea. Am mers bineinteles sa fac cateva fotografii printre flori! Din acest moment pana la sfarsitul traseului eu si cumnata mea strigam din cand in cand: rododendron! (ori de cate ori vedeam in vreun loc ne anuntam reciproc), baietii deja erau terorizati (nu intr-un sens rau) de acest cuvant si se prapadeau de ras. Am admirat si niste flori mici roz, care infloreau in palcuri de iarba foarte fina si scunda, care initial am crezut ca este un fel de muschi. Am cautat apoi pe internet si am aflat ca planta se numeste iarba rosioara (pe la Babele am vazut si cu floricele albe).
 |
| Silene Acaulis - iarba rosioara |
 |
| rododendron |
 |
| rododendron |
 |
| uite rododendron! |
 |
| gentiana |
In timp ce mancam a inceput sa tune si sa fulgere, in directia de unde veneam cerul era acoperit de nori negri. Ce puternic si impunator se aude tunetul pe munte! Ne-am luat repede ce mai aveam de luat pe noi (din pacate eu am uitat acasa pelerinele de ploaie). la o jumatate de ora de Omu ni s-a infatisat aceasta vale superba:
 |
| si din nou rododendron! |
Chiar daca erau nori, totusi se vedea atat de frumos!
Am urcat voiniceste pana la Vf Omu, traseul a fost deosebit in continuare, cu panselute mici de munte, atat de multe la un loc cum nu mai vazusem in alta parte.
Am ajuns la cabana si la Vf Omu, care nu m-a impresionat mai deloc, ba chiar nici nu prea mi-a placut ca aspect dar eram foarte multumita ca sunt pe cel mai inalt varf din Masivul Bucegi - 2507 m (sau 2505 mai scrie prin unele surse, la cabana scria 2507). Peisajul de acolo insa este frumos, atat cat am mai putut vedea.
Dupa ce am stat de vorba cu cabaniera am pornit la drum, nu inainte ca ea sa ne avertizeze ca va ploua foarte puternic. Am zambit si ne-am vazut de drum pe traseul cruce albastra care duce la Babele. Chiar cand am ajuns in dreptul vaii aceleia de care am scris mai sus, am vazut norii cenusii invaluind cu repeziciune totul in jurul nostru. A inceput sa si ploua, o ploaie rece, dar nu foarte puternica; nu prea mai vedeam nimic in jur, dar urmam poteca cu traseul. Nu a durat mult ploaia, de tunat tot se mai auzeau tunete dar parca erau ceva mai departe. S-a mai luminat si doar mai picura mult mai usor. Am mers asa o portiune de drum, apoi s-au potolit si picaturile. Pana cand am ajuns la Sfinx se curatase cerul. De acolo am vazut un cer pictat de nori frumosi, clari, in vale.
A fost prima data cand mi-a placut la Sfinx. Pentru putin timp am fost doar eu si el, restul au ramas undeva mai sus spre cabana. Am facut cate poze am vrut fara sa-mi apara nimeni in cadru!
Coborarea spre Hotel Pestera nu a fost prea grea, iar peisajele ne-au rasplatit si de aceasta data.
Mi-am spus ca vom reveni in zona aceea si cu copiii.
A trecut o luna de la ultimul traseu. Imi este un dor de urcat pe munte, parca il simt asa cum striga in mine... Dar astept cu rabdare sa se intoarca Julien acasa. Ma gandesc cu bucurie la turele ce vrem sa le facem in august si ... la bocancii mei! Astept sa-i incalt din nou si sa simt acel unic ceva!
Pe curand, munte!
