Turcia: pe malurile a trei mări. În căutare de plaje cu nisip. Patara.

    

De obicei îmi place muntele, îmi plac așezările vechi, cu iz romantic, ruinele. Uneori îmi e dor însă de mare. Însă m-aș plictisi imediat la mare dacă nu aș avea cu ce să colorez peisajul acela al întinsului de ape. Adică îmi place ca pe lângă mare să fie stânci, și dacă ar fi așa după preferințele mele, plaja să fie cât mai retrasă de oraș, bineînțeles nu mereu aceeași. La munte m-aș întoarce de multe ori pe același traseu, dar la mare... altfel stă treaba. Cred că de aceea mi-a plăcut, de exemplu, Grecia, insulele grecești, pentru că nu trebuie să stau în același loc prea multe zile. Sau Mallorca.  De altfel, pentru mine nici nu contează unde este cazarea, cât de aproape sau departe de vreo plajă, pentru că oricum nu intenționez să merg mereu pe aceeași plajă. Cu toate acestea, călătoresc cu copiii. Ei nu se supără, e bine oriunde. Julian acceptă în cele din urmă, chiar dacă i-ar fi mai comod și s-ar mulțumi să stea într-un singur loc. Cred totuși că-i place să mă vadă pe mine mulțumită.

    După Georgia, anul trecut, aveam nevoie și de mers la mare, bucuria copiilor, și tot trecând prin Turcia, am zis că vom rămâne pe undeva acolo la mare. Îmi doream de multă vreme să ajung pe coasta sudică a Turciei, deși nu aveam un loc anume unde aș fi vrut să merg. Căutarea nu a fost tocmai ușoară... pentru că orașele turcești renumite de la malul mării sunt prea... mari pentru mine! Aș fi vrut ceva mai mic, mai retras, dar totodată nu un resort din care să nu ieșim, cum am zis, munte - mare, ar fi fost ideal. Din fotografii am zis că în zona Fethyie - Oludeniz ar fi exact ceea ce caut eu, așa că a rămas că acolo ne vom opri la întoarcerea din Georgia.

    În total, în cele 5 zile în care am fost la mare ne-am bucurat de 4 plaje, și le voi lua în ordinea în care am ajuns la ele.

    1. Nu știu exact locul, ce plajă era, dar undeva în împrejurimile Trabzon, la Marea Neagră, pe coasta de nord a Turciei. Aceasta a fost prima și cea mai odihnitoare oprire. Aleasă ad-hoc. O plajă aproape pustie, separată de orășel de o pădurice. Singura problemă pentru mine a fost că erau vreo 4-5 bărbați veniți și ei după o zi de lucru la baie, a durat mult până mi-am făcut curaj să rămân în costum de baie. În rest, doar vreo două familii mai erau pe plajă, una dintre ele frumos de numeroasă, dintr-o mașină simplă gen Dacia 1300 cred că au coborât vreo 7-8 persoane cu tot cu copii, au mers la picnic în pădurice, apoi au făcut baie în mare. La apus, când toți ceilalți au plecat, am avut întreaga plajă doar pentru noi. 

Marea Neagră

    2. Laguna Albastră Oludeniz (plaja Kumburnu). La Marea Egee. E drept că e frumoasă dar din păcate era atât de aglomerată de parcă nimerisem într-un roi de albine. Niciodată nu am văzut plajă mai aglomerată ca asta! Practic nu m-am putut bucura de ea deloc, am stat undeva mai spre plaja mare din Oludeniz, la câteva sute de metri de mulțimea de oameni, și doar m-am plimbat până în capătul ei, acolo unde peisajul ar fi fost atât de frumos, așa cum văzusem eu în poze. Din poze pare că ar fi o plajă de nisip, în schimb sunt numai pietricele, iar intrarea și mai ales ieșirea din mare sunt tare anevoioase, chiar și cu încălțări de apă. Mi-ar plăcea să ajung cândva acolo și să nu prea fie lume, dar nu știu prin ce minune s-ar putea asta și să nu fie iarnă. :) Clar nu aș mai merge în august, și nici în iulie, îmi place foarte mult septembrie la mare, în iunie încă mi se pare apa cam rece... 

La această plajă accesul se plătește. Sunt frumoase poziția sa, culoarea apei și cât de curată este,  parapantele care trec pe deasupra și aterizează pe plaja fără taxă de lângă aceasta. 

Cred că impresia neplăcută ne era amplificată și de oboseala noastră (nu prea dormisem), și de căldura extremă, cred că erau aproape de 40 de grade. Ne-am mai pitit noi sub umbrelă, am și ațipit, dar eram cu grija copiilor. 

3. Plaja din Fethiye. La marea Egee. Cu pietricele dar și cu nisip, intrare ușoară în mare. În prima zi când am mers aici (pentru că am mers în două zile), am ajuns după amiaza și am stat până când au răsărit stelele. Nu era o plajă chiar wow, era totuși bine îngrijită, apa curată si mai ales ne-am simțit bine acolo. Am terminat de citit Copilul lui Noe acolo, chiar odată cu apusul. :) 

Spre plaja din Fethiye

Combinația de munte și mare

4. Plaja Patara, sau preferata noastră. La marea Mediterană. Ah, de ce nu am mers aici și în ultima zi?? Da, știu, voiam eu să ajungem și la Pamukkale. Dar Patara ne-a plăcut. Pamukkale nu mi s-a părut cine știe ce. 

La Patara, situată cam la 70 de km de Oludeniz, am ajuns pe un drum despre care ni s-a spus că e cam rău. În sensul că este neasfaltat. De fapt, am mers iar pe un drum prin munte, pustiu, dar cu peisaje superbe. La un moment dat în fața ochilor ni se întindea o plantație de măslini, apoi o vie mare, apoi am ieșit într-un oraș plin ochi cu sere (se vedeau de sus numai acoperișurile serelor, de parcă doar atât era acolo). Apoi am ajuns la Patara, dar până să ajungem la plajă am trecut pe lângă ceva ruine arheologice; am lăsat mașina în parcare, după ce am plătit un bilet de acces, cu care puteam să mergem la plaja aceea vreme de 10 zile dacă îmi amintesc bine, fără să plătim din nou în timpul acesta. Nu mai știu cât a fost, parcă 20 sau 30 de lire. Din parcare am mai mers puțin și am ieșit la o plajă lungă, lată, foarte aerisită, cei mai mulți oameni stăteau undeva la mijlocul ei, aproximativ, noi am mers spre stânga, unde erau niște stânci, și ne-am bucurat de liniște și mult, mult spațiu. O umbrelă închiriată pentru ziua aceea a fost 10 lire; o luai când intrai pe plajă, dacă voiai bineînțeles. Plaja aceasta era cunoscută ca un loc unde își lasă țestoasele ouăle, și erau câteva locuri pe nisipul fin și cald, îngrădite cu niște suporți din fier, ca niște piramide mici, cu o atenționare de a nu deranja cuiburile respective. Aici apa era foarte curată. Din păcate nu erau prea mulți pești, dar ne-am simțit cel mai în largul nostru aici, iar eu am și dormit liniștită pe plajă. Ne-am jucat, băieții au construit un castel din nisip, am făcut poze, am urcat pe stâncile din apropiere, desculță. Cea mai frumoasă zi, aceasta a fost, acolo, pe coasta sudică a Turciei. La plecare mi-am luat de aici o lampă cu gaz, pe care scrie Patara, o amintire care-mi este tare dragă. Era târziu când am plecat și nu am mai ajuns la Canionul Saklikent, poate vom mai avea ocazia cândva, în viitor, nu se știe...

Cam atât de anul trecut din Turcia! Pe curând, cu o altă povestire!

Turcia: Cappadocia - o zi hai-hui

   

 Ceasul a sunat în timp ce în camera era întuneric încă, nu îmi dădeam seama prea bine cum era afară, din cauza geamurilor cu obloanele trase și care oricum dădeau în terasa aproape acoperită a hotelului. Speram să mă fi trezit la o oră bună, deși de afară se auzea un zgomot de arzător, mi-am spus, sunt clar baloanele. M-am grăbit cât am putut, dar totuși am stat să mă aranjez puțin, pentru poze. Mi-am luat camera foto, trepiedul, și am ieșit în fugă din cameră. M-am întors la fel de repede pentru că ce am văzut afară a fost mai mult decât îmi închipuiam și mi-am zis că așa ceva trebuie să vadă și soțul și copiii mei. Așa că am intrat înapoi ca fulgerul, și fără niciun menajament i-am trezit în graba cea mai mare. O să vă pară rău dacă nu ieșiți acum, nu ați mai văzut așa ceva, este foarte frumos, sunt numai baloane, Andrei, trebuie să le vezi, hai Sebastian! Au ieșit repede până la poarta hotelului, mai mult dezbrăcați decât îmbrăcați, și acolo i-am lăsat, plecând în grabă să ajung la punctul meu de observație deja descoperit în noaptea precedentă.
       Nu a fost deloc o dimineață ca altele, ci totul era altfel, oamenii pe care îi întâlneam îmi zâmbeau binevoitori, unii mă întrebau dacă vreau ceai :), cerul era plin de baloane, și deja îmi părea rău că nu m-am trezit mai devreme. Am ajuns la una din intrările în Goreme, pe tot traseul am făcut poze, erau și alți oameni în jur și mă simțeam cam ciudat să îmi fac poze singură, dar la un moment dat am ajuns într-un loc destul de retras, așa că mi-am făcut puțin de cap acolo. Totodată, am urmărit un balon al cărui cârmaci îl dusese undeva printre niște stânci, pentru ca mai apoi să îl înalțe cu măiestrie, ușurel, intrând din umbra stâncilor în soarele dulce al răsăritului. Păcat că sunt singură, mă gândeam, și-mi veneau în minte cuvintele while they are sleeping. Așa am crezut eu, că s-au întors la somn, când de fapt ei și-au pus niște haine pe ei și au mers să vadă baloanele în apropiere de hotel.

(Fotografii din Goreme):

       Era cred 7 și jumătate, 8 fără ceva când m-am întors la hotel, iar domniile lor erau la terasă, serveau ceai. Andrei aducea ceai după ceai, a alergat înaintea mea și m-a întrebat ce fel de ceai doresc, că sunt foarte multe. Am vrut un ceai de măr (ceaiul de măr din Turcia este foarte bun, este unul din ceaiurile pe care le cumpăr și pentru acasă, alături de ceaiul de rodie, preferatul meu, cu care mi-am impresionat prietenii). Am stat așadar la un ceai să povestim fiecare ce a văzut și să ne arătăm poze. Mai apoi am servit și micul dejun, ca întotdeauna bogat și gustos.

       Am mai stat noi pe la hotel și ne-am odihnit, dar până la urmă am plecat ca să mai vedem câte ceva pe acolo. Seara urma să plecăm mai departe spre mare, dar ziua încă era tânără, abia se ducea dimineața aceea, în urmă lăsând loc căldurii și altor întâmplări. Până la urmă cred că e o idee mai bună să mergi în Cappadocia mai pe la sfârșitul primăverii, începutul toamnei, dar na, nicio ocazie nu e de refuzat. Am citit câte ceva în ziua respectivă despre zona aceea, am vizitat Uchisar, am mâncat într-o plantație de dovleci și pomi fructiferi, unde accesul nu era îngrădit, pentru că mai aveam destulă mâncare la noi, pepene galben și alte bunătăți, și nu voiam să pățim ca în Georgia și să ni se strice în mașină. Inițial am vrut să mâncăm într-un parc, familiile turce fac asta destul de des se pare, dar erau atât de multe viespii, una m-a înțepat, n-am putut rămâne acolo, iar locuri verzi și cu umbră  nu prea găsești. Ne-am propus ca într-o ocazie următoare să vedem unul din orașele subterane, pentru că nu puteam rămâne și pentru a doua zi, iar pentru ziua respectivă nu aveam în plan. Până la urmă din Istanbul până în Cappadocia sunt cam tot atâția km câți sunt din Ploiești la Istanbul (mai puțin de 750), deci nu e un capăt de lume.
       Uchisar ne-a plăcut pentru forfota și liniștea sa, este ciudat cum pot acestea două coexista...este un orășel gen parc natural cu multe locuințe și stânci specifice Cappadociei, cu un castel la fel, în fapt o stâncă mult mai mare și mai impunătoare decât celelalte. Se pare că așezarea a fost locuită de greci vreme îndelungată, iar castelul a fost un castel roman și are o grămadă de găuri mici, reprezentând camerele, nu se vizitează totul datorită eroziunii puternice în unele părți ale sale. Da, s-au perindat multe popoare prin zona aceea! Apoi, pe marginea acestor hornuri sau stânci specifice, sunt restaurante, hoteluri, m-am plimbat pe acolo rătăcită, pentru că mă despărțisem de ceilalți -  sandalele mele alunecau prea tare și ei au vrut să meargă numai pe scurtături. Așa că m-am dus puțin aiurea, m-am întors, o parte din drum, am luat-o pe altă parte, noroc că am văzut la un moment dat mașina noastră de sus, așa că am făcut cum am făcut și am ajuns aproape de mașină unde am dat de ei, care mă așteptau exact în capul străzii pe unde am ieșit.
       La Uchisar copiii au văzut pentru prima dată cămile, noi văzusem în Egipt. Andrei se tot uita la ele, le studia, ca să ne spună că ce copite moi are cămila, că așa mult îi plac copitele alea moi... de unde le-o fi văzut el așa, chiar, oare cum or fi copitele cămilei???

(Fotografii din Uchisar):

(Maimuțele):

(Castelul din Uchisar): 

(De aici mai departe, lost in Uchisar):

(Regăsirea):

       A fost căldură mare în ziua aceea de august, tare ne-am mai bucurat spre asfințit, când soarele a dat o nuanță de roșu stâncilor, sincer chiar obosisem, deși noi am zis că o să ne odihnim pentru drumul ce-l mai aveam de făcut până în Oludeniz. Ar fi trebuit să stăm 2 zile acolo, dar voiam și la mare și nu mai aveam așa de mult timp disponibil pentru toată excursia; știam că băieții nu s-ar fi săturat doar cu câteva zile de mare, și-apoi meritau, după ce tur am făcut de dragul meu, că dacă era după ei, un loc de leneveală la munte, bălăceală la mare, era cel mai bun. :)
       Am mâncat de seară în Goreme, am luat câteva suveniruri și apoi am plecat mai departe la drum. Am rezervat atunci o camera foarte spațioasă și bună la preț în Fethiye, pentru 3 nopți, prin Booking, doar că la scurt timp m-au sunat cei de la hotel că a fost o eroare și că ei de fapt nu mai au camere libere, cu toate scuzele de rigoare. Am observat și în Goreme, când am întrebat la recepție de cameră și a rămas ferm că o luăm, primul lucru pe care l-a făcut domnul respectiv cu care am vorbit a fost să blocheze camera pe booking, ca să nu apară alte rezervări pentru ea, abia apoi mi-a dat cheia și m-a condus să îmi arate camera. Așa că am înțeles, am căutat în altă parte și am găsit ceva mai mic dar convenabil în Oludeniz.
       Mai avem încă destule de văzut în frumoasa Turcie, dar zona Cappadociei a rămas unul din cele trei locuri foarte îndrăgite de noi acolo, alături de Istanbul și o plajă... de care voi povesti data viitoare!