Turcia: pe malurile a trei mări. În căutare de plaje cu nisip. Patara.

    

De obicei îmi place muntele, îmi plac așezările vechi, cu iz romantic, ruinele. Uneori îmi e dor însă de mare. Însă m-aș plictisi imediat la mare dacă nu aș avea cu ce să colorez peisajul acela al întinsului de ape. Adică îmi place ca pe lângă mare să fie stânci, și dacă ar fi așa după preferințele mele, plaja să fie cât mai retrasă de oraș, bineînțeles nu mereu aceeași. La munte m-aș întoarce de multe ori pe același traseu, dar la mare... altfel stă treaba. Cred că de aceea mi-a plăcut, de exemplu, Grecia, insulele grecești, pentru că nu trebuie să stau în același loc prea multe zile. Sau Mallorca.  De altfel, pentru mine nici nu contează unde este cazarea, cât de aproape sau departe de vreo plajă, pentru că oricum nu intenționez să merg mereu pe aceeași plajă. Cu toate acestea, călătoresc cu copiii. Ei nu se supără, e bine oriunde. Julian acceptă în cele din urmă, chiar dacă i-ar fi mai comod și s-ar mulțumi să stea într-un singur loc. Cred totuși că-i place să mă vadă pe mine mulțumită.

    După Georgia, anul trecut, aveam nevoie și de mers la mare, bucuria copiilor, și tot trecând prin Turcia, am zis că vom rămâne pe undeva acolo la mare. Îmi doream de multă vreme să ajung pe coasta sudică a Turciei, deși nu aveam un loc anume unde aș fi vrut să merg. Căutarea nu a fost tocmai ușoară... pentru că orașele turcești renumite de la malul mării sunt prea... mari pentru mine! Aș fi vrut ceva mai mic, mai retras, dar totodată nu un resort din care să nu ieșim, cum am zis, munte - mare, ar fi fost ideal. Din fotografii am zis că în zona Fethyie - Oludeniz ar fi exact ceea ce caut eu, așa că a rămas că acolo ne vom opri la întoarcerea din Georgia.

    În total, în cele 5 zile în care am fost la mare ne-am bucurat de 4 plaje, și le voi lua în ordinea în care am ajuns la ele.

    1. Nu știu exact locul, ce plajă era, dar undeva în împrejurimile Trabzon, la Marea Neagră, pe coasta de nord a Turciei. Aceasta a fost prima și cea mai odihnitoare oprire. Aleasă ad-hoc. O plajă aproape pustie, separată de orășel de o pădurice. Singura problemă pentru mine a fost că erau vreo 4-5 bărbați veniți și ei după o zi de lucru la baie, a durat mult până mi-am făcut curaj să rămân în costum de baie. În rest, doar vreo două familii mai erau pe plajă, una dintre ele frumos de numeroasă, dintr-o mașină simplă gen Dacia 1300 cred că au coborât vreo 7-8 persoane cu tot cu copii, au mers la picnic în pădurice, apoi au făcut baie în mare. La apus, când toți ceilalți au plecat, am avut întreaga plajă doar pentru noi. 

Marea Neagră

    2. Laguna Albastră Oludeniz (plaja Kumburnu). La Marea Egee. E drept că e frumoasă dar din păcate era atât de aglomerată de parcă nimerisem într-un roi de albine. Niciodată nu am văzut plajă mai aglomerată ca asta! Practic nu m-am putut bucura de ea deloc, am stat undeva mai spre plaja mare din Oludeniz, la câteva sute de metri de mulțimea de oameni, și doar m-am plimbat până în capătul ei, acolo unde peisajul ar fi fost atât de frumos, așa cum văzusem eu în poze. Din poze pare că ar fi o plajă de nisip, în schimb sunt numai pietricele, iar intrarea și mai ales ieșirea din mare sunt tare anevoioase, chiar și cu încălțări de apă. Mi-ar plăcea să ajung cândva acolo și să nu prea fie lume, dar nu știu prin ce minune s-ar putea asta și să nu fie iarnă. :) Clar nu aș mai merge în august, și nici în iulie, îmi place foarte mult septembrie la mare, în iunie încă mi se pare apa cam rece... 

La această plajă accesul se plătește. Sunt frumoase poziția sa, culoarea apei și cât de curată este,  parapantele care trec pe deasupra și aterizează pe plaja fără taxă de lângă aceasta. 

Cred că impresia neplăcută ne era amplificată și de oboseala noastră (nu prea dormisem), și de căldura extremă, cred că erau aproape de 40 de grade. Ne-am mai pitit noi sub umbrelă, am și ațipit, dar eram cu grija copiilor. 

3. Plaja din Fethiye. La marea Egee. Cu pietricele dar și cu nisip, intrare ușoară în mare. În prima zi când am mers aici (pentru că am mers în două zile), am ajuns după amiaza și am stat până când au răsărit stelele. Nu era o plajă chiar wow, era totuși bine îngrijită, apa curată si mai ales ne-am simțit bine acolo. Am terminat de citit Copilul lui Noe acolo, chiar odată cu apusul. :) 

Spre plaja din Fethiye

Combinația de munte și mare

4. Plaja Patara, sau preferata noastră. La marea Mediterană. Ah, de ce nu am mers aici și în ultima zi?? Da, știu, voiam eu să ajungem și la Pamukkale. Dar Patara ne-a plăcut. Pamukkale nu mi s-a părut cine știe ce. 

La Patara, situată cam la 70 de km de Oludeniz, am ajuns pe un drum despre care ni s-a spus că e cam rău. În sensul că este neasfaltat. De fapt, am mers iar pe un drum prin munte, pustiu, dar cu peisaje superbe. La un moment dat în fața ochilor ni se întindea o plantație de măslini, apoi o vie mare, apoi am ieșit într-un oraș plin ochi cu sere (se vedeau de sus numai acoperișurile serelor, de parcă doar atât era acolo). Apoi am ajuns la Patara, dar până să ajungem la plajă am trecut pe lângă ceva ruine arheologice; am lăsat mașina în parcare, după ce am plătit un bilet de acces, cu care puteam să mergem la plaja aceea vreme de 10 zile dacă îmi amintesc bine, fără să plătim din nou în timpul acesta. Nu mai știu cât a fost, parcă 20 sau 30 de lire. Din parcare am mai mers puțin și am ieșit la o plajă lungă, lată, foarte aerisită, cei mai mulți oameni stăteau undeva la mijlocul ei, aproximativ, noi am mers spre stânga, unde erau niște stânci, și ne-am bucurat de liniște și mult, mult spațiu. O umbrelă închiriată pentru ziua aceea a fost 10 lire; o luai când intrai pe plajă, dacă voiai bineînțeles. Plaja aceasta era cunoscută ca un loc unde își lasă țestoasele ouăle, și erau câteva locuri pe nisipul fin și cald, îngrădite cu niște suporți din fier, ca niște piramide mici, cu o atenționare de a nu deranja cuiburile respective. Aici apa era foarte curată. Din păcate nu erau prea mulți pești, dar ne-am simțit cel mai în largul nostru aici, iar eu am și dormit liniștită pe plajă. Ne-am jucat, băieții au construit un castel din nisip, am făcut poze, am urcat pe stâncile din apropiere, desculță. Cea mai frumoasă zi, aceasta a fost, acolo, pe coasta sudică a Turciei. La plecare mi-am luat de aici o lampă cu gaz, pe care scrie Patara, o amintire care-mi este tare dragă. Era târziu când am plecat și nu am mai ajuns la Canionul Saklikent, poate vom mai avea ocazia cândva, în viitor, nu se știe...

Cam atât de anul trecut din Turcia! Pe curând, cu o altă povestire!