Sa-ti fie dor de Paris!...

     Copiii au mai crescut, unul a trecut de 5 ani, celalalt are 2 ani si jumatate. Primul, Sebastian, are prieteni de joaca destui, uneori se umple strada, e foarte bine, alteori mi se umple gradina si chiar casa, intra, aleargă, merg de colo-colo de parca ar fi in parc, asa e la noi in gradina, am stiut eu de ce vreau multa iarba. Sebastian socializează. Andrei, pe de alta parte, cel mic, e continuu fascinat de bucatarie, de oale pentru gătit, neaparat cu capac! ( papatu). Ma trezesc uneori ca nu mai gasesc o oala, cratiță, tel, lingura de lemn, n-am fost atenta si le-a carat la nisip, si tot mai vine si mai cauta. Daca e in bucatarie, le baga la cuptor, le pune pe aragaz, s-a invatat sa nu le mai puna pe cele de plastic decat pe aragazul de la bucatarioara lui de cand a pus ceainicul de plastic pe focul adevarat, nu de jucărie, si a ramas fara.
     Iar eu, eu ma bucur de prezenta lor si mi-e dor de tatal lor.
     Imagine idilica pana aici.  
     Apoi apar si alte elemente, țipete, plans din nimic la Sebastian, si parca se iau la întrecere care tipa mai tare.   Ce as mai avea uneori nevoie de putina liniște!
     Si a sosit momentul! Excursia era stabilită de o luna si putin.  2 motive sa călătoresc la Paris: primul, o intalnire romantica cu sotul meu, tare dor imi e sa ne plimbam putin in liniste si fara griji, ca doi tineri proaspăt casatoriti (din cand in cand sotul si sotia ar trebui sa mai savureze momente in 2!); al doilea motiv, o revedere cu sora mea, ea are 2 zile libere, sa profitam sa stam putin si impreuna.
     Bilete low cost am gasit chiar foarte bune la pret ( mai ales ca am rezervat din timp) la compania Wizz Air, cu care am avut un zbor placut si foarte lin ( Multumesc lui Dumnezeu!) si la dus si la întors.
     Asa ca sambata spre duminica am dormit doar o ora, si apoi m-am aranjat pentru marea intalnire cu el! Pana sa plec mi-am mângâiat copiii, o singura retinere usoara aveam, pt ca nu putem fi noi stăpâni pe lucruri si întâmplări care nu tin de noi, nu suntem nici regizori nici scenaristi, si ma gandeam doar Doamne adu-ma inapoi la ei cu bine!
     Apoi am plecat! Paris! Julien! La aeroport la Beauvais ma asteptau el cu Steph, sora mea. Ma gandeam pana sa ies de la controlul poliției de frontiera, or fi ajuns? Dar nu erau înăuntru si deja uitasem ca sunt pe roaming, începusem sa-i dau deja mesaje de genul: nici macar acum nu ai putut sa fii la timp? Si încercam sa-l gasesc pe dumnealui prin parcare cu privirea. De fapt ei se amuzau foarte tare de mine. Ce intalnire frumoasa apoi!!! Nu ne mai luam ochii unul de la celalalt, ca doi pustani, nu ca oameni trecuți de 30 de ani.
     Iar cu sora mea de atunci si pana a doua zi dupa amiaza cand am lasat-o la aeroport am tinut-o tot intr-un ras, specific noua, nu ne-am jenat de nimic, ne-am bucurat de tot, am vorbit cu entuziasm, am ras pe seama greselilor noastre de pronunție, am mancat anormal de mult, ne-am simtit foarte bine toti 3. Am inceput cu vizita la Turnul Eiffel (ne era teama sa nu ne prindă ploaia) - biletul 11 euro/ pers urcat pe scări pana la nivelul 2 apoi cu liftul ( a fost foarte interesant si placut, cred ca pentru prima data cand am urcat in turn pe scări - si coborât la fel) apoi Cartierul Latin, Notre Dame, podul cu lacate, Sacre Coeur, Cartierul pictorilor, si Moulin Rouge. A doua zi am mai dat o fuga la Moulin Rouge pentru alte fotografii gen Marilyn Monroe, apoi la shopping, doar fetele (cand ni s-a facut foame am luat la desert o tarta foarte buna cu caise, delicioasa, cu gust de sarlota - chiar visasem intr-o noapte cu cateva saptamani inainte ca faceam sarlota, desi eu nu stiu cum se face, dar internetul spune tot!). In dupa amiaza celei de a doua zile pe Steph am lasat-o la aeroport pentru a se intoarce la Madrid iar noi ne- am continuat mini vacanta in 2 :).
     Iata cateva fotografii din traseul primei zile:

toate pareau de jucarie sub picioarele noastre, de la primul etaj al Turnului Eiffel

Trocadero si La Defense

Sena

O plimbare cu busul care face turul Parisului am facut acum multi ani, a fost foarte placut!

vedere de la Sacre Coeur

Sacre Coeur

     Pentru noi Parisul nu este frumos doar asa, ca oras in sine, ci mai mult pentru ca amintirile pe care le avem acolo il fac frumos. Nu a fost prima data cand am mers la Paris, dar de cate ori merg imi place sa vizitez si sa fac fotografii, chiar daca vizitez ce am vizitat si alte dati, pentru ca sunt unele locuri care imi plac mai mult ca altele. Imi plac de exemplu mai mult imprejurimile Parisului, ca si turist, Giverny, Fontainbleu, Barbizon.

     Nu imi place sa alerg nebuneste toata ziua, sa ma doara apoi picioarele si cand ma uit pe camera foto sa constat ca nu am poze de calitate pentru ca am fost mereu in miscare. Pentru mine si Julien o excursie, chiar daca imbinata si cu util, trebuie sa fie relaxanta, sa poti respira, sa te poti opri la o inghetata, sau sa intri intr-o ciocolaterie fara sa te gandesti ca nu respecti un program.

     Pentru urmatoarea zi si jumatate am fost impreuna aproape tot timpul, am stat de vorba, cateva ore m-am plimbat singura prin centrul Parisului (Julien a fost putin ocupat), timp in care mi-am dat seama ca totusi nu stiu prea bine sa ma orientez pe acolo si sa ajung de exemplu de la Opera la Concorde fara o harta (ne dadusem intalnire acolo), asa ca am cumparat una. Am facut in timpul asta si mai multe fotografii, din care voi atasa in continuare.

La Madeleine

Concorde

     Miercuri de dimineata m-am intors acasa, la copiii mei, care imi simteau lipsa si plangeau de dorul meu. A fost o gura de relaxare, furata putin din timpul acesta care ne este oferit noua, timp pe care ni-l umplem cu de toate, uitand sa mai lasam si pentru noi si cei dragi ai nostri. Acum asteptam vacanta impreuna, sa ne bucuram toti 4, sa nu fie vreunul dintre noi, mic sau mare, care sa sufere de dor sau pentru care asteptarea sa nu se mai termine...
     Dar uneori, desi nu a trecut mult, imi e dor de plimbarile in 2 prin Paris... (si nu m-ar deranja daca ar fi si in 4 :), doar sa taiem departele si sa il facem aproape!...

Cu cortul in Retezat

    
     Deși încă nu a venit vara și vremea aceea atât de călduroasă în care vrei să fugi undeva unde să fie cât mai umbră, cât mai răcoare, iată ca voi scrie câte ceva despre o excursie în munții Retezat.
     O visam noi de ceva timp, mai ales soțul meu și-o dorea foarte mult, datorită unor frumoase amintiri din copilărie, și iată că într-o noapte ne-am încărcat mașina cu de toate, și împreună cu cei 2 copii ai noștri am plecat într-acolo.
Munții Retezat reprezinta un masiv complex și măreț al Carpaților din România. Sunt impunători. Fac parte din Carpații Meridionali. Informații turistice despre Parcul Național Retezat aici: http://retezat.ro/
Am plecat aproximativ pe la miezul nopții de acasă și am ajuns dimineața devreme aici: comuna Rîu de Mori

     De aici am cautat un loc de campare fără să mergem până în Poiana Pelegii, pentru că voiam să pornim în mai multe direcții începând mai din josul muntelui.
     Așa că am gasit un loc foarte plăcut la marginea unui pârâu, lângă alte 2 corturi, la distanță unii de alții.

     De acolo am vizitat: Ulpia Traiana Sarmizegetuza în prima zi. Aceasta a fost capitala Daciei Romane. Cititi aici despre ea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ulpia_Traiana_Sarmizegetusa. Mie mi-a plăcut, deobicei mă simt bine unde sunt ruine.

     În altă zi am urcat până foarte aproape de lacul Bucura, l-am văzut, de sus de-acolo dar vântul bătea foarte tare, presiunea aerului îi neliniștise pe copii, cel mic de tot nu se mai oprea din urlat ( avea aproape 8 luni), iar cel mare, de 3 ani si 3 luni, deși viteaz era și el foarte obosit și nu mai era nici mult până să se însereze.
     Aici, pornind din Valea Pelegii și până sus am avut o experiență foarte frumoasa. Noi de obicei ne cam făceam de cap pe munte ( nu neapărat într-un sens rău, dar chestii de tinerețe, abia cu timpul am început să fim mai responsabili pe munte și să apreciem și frumusețea traseelor marcate), urcam mai mult pe trasee nemarcate, dar acum, fiind doar noi cu copiii am zis hai să o luam pe traseul marcat. Zis și făcut, doar că la un moment dat ne-am rătăcit! Chiar atunci când am vrut cu disperare sa mergem pe drumul marcat ne-am trezit aiurea, am urcat printr-o pădure mult până când am ajuns undeva mai sus, unde erau numai zmeură si mure. Ne-am gândit imediat că ne putem întâlni cu urși, mi se făcuse teamă și am hotărât să ne întoarcem imediat, și în timp ce noi ne temeam, băiatul nostru cel mare, din spatele lui tati ( îl ducea pe umerii lui) cânta fără nicio grijă un cântecel ale cărui versuri sunau cam asa: Nu am teamă de nimic/ căci orice ar veni/ El mă va păzi.. A fost o mare încurajare pentru mine! Apoi într-un final am găsit drumul cel bun, am pierdut mult rătăcindu-l dar într-un final l-am găsit!
Câteva poze:

Poiana Pelegii

Add caption

     În a 3-a zi am mers în Parcul cu Zimbrii din Hateg, un loc foarte plăcut pentru copii. Informații despre acest parc gasiti aici: http://wikimapia.org/10782268/ro/Rezerva%C5%A3ia-de-Zimbri-Ha%C5%A3eg
     Și iată câteva fotografii făcute de mine:

     Și apoi a trebuit să aleg între Sarmizegetusa Regio sau Castelul Corvinilor, și l-am ales pe cel din urmă (oricât de mult mi-aș fi dorit să le văd pe amândouă, dar, cu altă ocazie!), unde am făcut mai puține fotografii decât mi-aș fi dorit pentru că am rămas fără baterii la aparat.

Castelul Corvinilor

     Castelul Hunedoarei, se mai numește și Castelul Corvinilor sau Castelul Huniazilor. Este cetatea medievală a Hunedoarei, un castel deosebit din țara noastră prin arhitectura sa gotică. Mai multe informatii aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_Hunedoarei si aici: http://www.castelulcorvinilor.ro/ unde sunt si mai multe fotografii, foarte sugestive.

     La intoarcere spre casa am trecut prin Statiunea Vidra, despre care am scris totul aici: http://deanima-note.blogspot.ro/2013/03/statiunea-vidra-sau-o-minunatie.html
http://calatorestesipovesteste.blogspot.ro/2016/03/statiunea-vidra-un-colt-de-liniste.html
     Despre Retezat...
     Îmi amintesc cu mare drag cât de plăcute erau serile la focul nostru de tabără, pe care Julien își dorea să-l facă cât mai ok. Într-o zi au campat vreo 3 tineri și în seara aia au făcut un foc de tabără grozav, iar a doua seară Julian și-a dat toată silința să avem și noi un foc mai mare, chiar i-a reușit, a fost drăguț, am copt porumb, am stat și am privit infinitul de stele, și Sebastian ne dădea câte un pupic de fiecare dată când vedeam câte un avion (cel mic dormea în cort).

      Cel mic avea numai 8 luni, așa cum am spus, dar nu ne-a îngreunat deloc călătoria, s-a bucurat și el, m-am descurcat bine cu el, l-am dus în marsupiu, când eu, când Julian, i-am făcut baie cu apă călduță pe un prosop pus pe iarbă, turnând ușurel pe el, e interesant câte metode poți găsi pentru diverse lucruri!
Ziua era foarte cald, făceam baie în râu, iar noaptea era foarte frig, dar îmbrăcați bine nu simțeam, plus că aveam saci de dormit.
     Julian e convins că într-o noapte un urs mirosea pe lângă cort (am avut noi grijă să nu lăsăm nicio urmă de mâncare afară). Deși i-a fost teamă puțin, a deschis ușile de la mașină din telecomandă pentru a face lumină și apoi a aprins un bec mic de la intrarea în cort pe care l-a stins după un timp, când l-am întrebat eu buimacă ce e cu lumina aceea în ochii noștri.

     A fost, pe scurt, nu doar cea mai ieftină călătorie pe care am avut-o vreodată, dar poate și cea mai liniștită (și prima pentru noi la cort, în felul acesta atât de plăcut și pentru noi dar și pentru copii, de-a lungul anilor), și pentru Julian probabil cea mai frumoasă (cel puțin până la acel moment), eu nu le pot cântări și măsura așa, pentru că toate mi-au rămas ca amintiri foarte, foarte dragi, în inimă.