Cu cortul in Retezat

    
     Deși încă nu a venit vara și vremea aceea atât de călduroasă în care vrei să fugi undeva unde să fie cât mai umbră, cât mai răcoare, iată ca voi scrie câte ceva despre o excursie în munții Retezat.
     O visam noi de ceva timp, mai ales soțul meu și-o dorea foarte mult, datorită unor frumoase amintiri din copilărie, și iată că într-o noapte ne-am încărcat mașina cu de toate, și împreună cu cei 2 copii ai noștri am plecat într-acolo.
Munții Retezat reprezinta un masiv complex și măreț al Carpaților din România. Sunt impunători. Fac parte din Carpații Meridionali. Informații turistice despre Parcul Național Retezat aici: http://retezat.ro/
Am plecat aproximativ pe la miezul nopții de acasă și am ajuns dimineața devreme aici: comuna Rîu de Mori

     De aici am cautat un loc de campare fără să mergem până în Poiana Pelegii, pentru că voiam să pornim în mai multe direcții începând mai din josul muntelui.
     Așa că am gasit un loc foarte plăcut la marginea unui pârâu, lângă alte 2 corturi, la distanță unii de alții.

     De acolo am vizitat: Ulpia Traiana Sarmizegetuza în prima zi. Aceasta a fost capitala Daciei Romane. Cititi aici despre ea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ulpia_Traiana_Sarmizegetusa. Mie mi-a plăcut, deobicei mă simt bine unde sunt ruine.

     În altă zi am urcat până foarte aproape de lacul Bucura, l-am văzut, de sus de-acolo dar vântul bătea foarte tare, presiunea aerului îi neliniștise pe copii, cel mic de tot nu se mai oprea din urlat ( avea aproape 8 luni), iar cel mare, de 3 ani si 3 luni, deși viteaz era și el foarte obosit și nu mai era nici mult până să se însereze.
     Aici, pornind din Valea Pelegii și până sus am avut o experiență foarte frumoasa. Noi de obicei ne cam făceam de cap pe munte ( nu neapărat într-un sens rău, dar chestii de tinerețe, abia cu timpul am început să fim mai responsabili pe munte și să apreciem și frumusețea traseelor marcate), urcam mai mult pe trasee nemarcate, dar acum, fiind doar noi cu copiii am zis hai să o luam pe traseul marcat. Zis și făcut, doar că la un moment dat ne-am rătăcit! Chiar atunci când am vrut cu disperare sa mergem pe drumul marcat ne-am trezit aiurea, am urcat printr-o pădure mult până când am ajuns undeva mai sus, unde erau numai zmeură si mure. Ne-am gândit imediat că ne putem întâlni cu urși, mi se făcuse teamă și am hotărât să ne întoarcem imediat, și în timp ce noi ne temeam, băiatul nostru cel mare, din spatele lui tati ( îl ducea pe umerii lui) cânta fără nicio grijă un cântecel ale cărui versuri sunau cam asa: Nu am teamă de nimic/ căci orice ar veni/ El mă va păzi.. A fost o mare încurajare pentru mine! Apoi într-un final am găsit drumul cel bun, am pierdut mult rătăcindu-l dar într-un final l-am găsit!
Câteva poze:

Poiana Pelegii

Add caption

     În a 3-a zi am mers în Parcul cu Zimbrii din Hateg, un loc foarte plăcut pentru copii. Informații despre acest parc gasiti aici: http://wikimapia.org/10782268/ro/Rezerva%C5%A3ia-de-Zimbri-Ha%C5%A3eg
     Și iată câteva fotografii făcute de mine:

     Și apoi a trebuit să aleg între Sarmizegetusa Regio sau Castelul Corvinilor, și l-am ales pe cel din urmă (oricât de mult mi-aș fi dorit să le văd pe amândouă, dar, cu altă ocazie!), unde am făcut mai puține fotografii decât mi-aș fi dorit pentru că am rămas fără baterii la aparat.

Castelul Corvinilor

     Castelul Hunedoarei, se mai numește și Castelul Corvinilor sau Castelul Huniazilor. Este cetatea medievală a Hunedoarei, un castel deosebit din țara noastră prin arhitectura sa gotică. Mai multe informatii aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_Hunedoarei si aici: http://www.castelulcorvinilor.ro/ unde sunt si mai multe fotografii, foarte sugestive.

     La intoarcere spre casa am trecut prin Statiunea Vidra, despre care am scris totul aici: http://deanima-note.blogspot.ro/2013/03/statiunea-vidra-sau-o-minunatie.html
http://calatorestesipovesteste.blogspot.ro/2016/03/statiunea-vidra-un-colt-de-liniste.html
     Despre Retezat...
     Îmi amintesc cu mare drag cât de plăcute erau serile la focul nostru de tabără, pe care Julien își dorea să-l facă cât mai ok. Într-o zi au campat vreo 3 tineri și în seara aia au făcut un foc de tabără grozav, iar a doua seară Julian și-a dat toată silința să avem și noi un foc mai mare, chiar i-a reușit, a fost drăguț, am copt porumb, am stat și am privit infinitul de stele, și Sebastian ne dădea câte un pupic de fiecare dată când vedeam câte un avion (cel mic dormea în cort).

      Cel mic avea numai 8 luni, așa cum am spus, dar nu ne-a îngreunat deloc călătoria, s-a bucurat și el, m-am descurcat bine cu el, l-am dus în marsupiu, când eu, când Julian, i-am făcut baie cu apă călduță pe un prosop pus pe iarbă, turnând ușurel pe el, e interesant câte metode poți găsi pentru diverse lucruri!
Ziua era foarte cald, făceam baie în râu, iar noaptea era foarte frig, dar îmbrăcați bine nu simțeam, plus că aveam saci de dormit.
     Julian e convins că într-o noapte un urs mirosea pe lângă cort (am avut noi grijă să nu lăsăm nicio urmă de mâncare afară). Deși i-a fost teamă puțin, a deschis ușile de la mașină din telecomandă pentru a face lumină și apoi a aprins un bec mic de la intrarea în cort pe care l-a stins după un timp, când l-am întrebat eu buimacă ce e cu lumina aceea în ochii noștri.

     A fost, pe scurt, nu doar cea mai ieftină călătorie pe care am avut-o vreodată, dar poate și cea mai liniștită (și prima pentru noi la cort, în felul acesta atât de plăcut și pentru noi dar și pentru copii, de-a lungul anilor), și pentru Julian probabil cea mai frumoasă (cel puțin până la acel moment), eu nu le pot cântări și măsura așa, pentru că toate mi-au rămas ca amintiri foarte, foarte dragi, în inimă.