Despre o casă - acasă!

     Este mult timp de când mi-am dorit o casă a mea, o casă făcută pentru mine... O visam uneori cu ochii deschiși, ca apoi să o visez și noaptea. Chiar și acum încă mi-ar plăcea, deși nu este o nevoie.
     De multe ori se întâmpla ca în fața unei foi goale să îmi doresc să aștern ceva frumos. Dacă este ceva ce mă reprezintă sau ceva care mi-a rămas în suflet ca o amprentă, iese o poveste frumoasă, profundă, în care îmi pun sufletul, care vibrează, care trăiește prin cuvintele respective.
     Dacă ar apărea, sau dacă aș crea în viața mea momentul acela în care voi avea casa mea, construită după ideile mele, pentru mine, atunci... ei bine, atunci casa mea va arăta la fel ca cea mai inspirată poveste a mea, ca cea mai reală si plină de emoție poveste a mea.
     Casa mea va fi într-un loc cu mult verde, va avea ferestrele mari, pentru a intra cât mai multă lumină naturală, și va fi albă! Deși mie îmi plac casele care exprimă mai mult romantism, aș încerca o combinație cu genul mai modern preferat de soțul meu, pentru că n-aș vrea o casă numai pe placul meu, că doar nu o voi locui singură!
     Căutând pe internet după sintagma proiecte case, am găsit mai multe modele ce mi-au plăcut. Printre care și modelul acesta:

        Imaginația mea merge însă mai departe de aici, mai departe de un proiect tip, pentru că îmi doresc o casă cu personalitatea familiei mele. Mai întinsă pe orizontală decât pe verticală, cu balcoane la care să pot atârna flori roșii, galbene sau corai, cu o fereastră cu pervaz mare la mansardă, unde să stau relaxată, să citesc ceva, să desenez sau pur și simplu să urmăresc ploaia în zilele mai plângăcioase, sau să privesc stelele în nopțile senine.
     Hmm, dar acesta este încă un vis... Dar ce fac eu când am un vis? Păi...îl visez în continuare, iar  pentru a nu fi dezamăgită nu îi dau un deadline apropiat. Așa fac cu multe dorințe de ale mele. Și aproape mereu nu las ca acela să fie unicul meu vis, nici ca visul să mă definească pe mine, ci eu pe el. Ciudat mai sună asta, dar nu este imposibil.
     Pentru că îmi place să îmi conturez dorințele de viitor, atunci când am ceva timp liber caut informații și alte lucruri legate de ceea ce mă interesează. De exemplu, despre un loc unde mi-ar plăcea să merg și, privitor la subiectul de față, despre proiectarea unei case. Nu de alta, dar atunci când am nevoie să știu ce trebuie făcut sau, atunci când prietenii sau vreo cunoștință se găsesc într-o astfel de împrejurare, să nu fiu pe lângă subiect.
     Așa am dat de imaginea casei de mai sus. Aparține celor de la AIA Proiect, Birou de proiectare și servicii.

     Primul pas în demararea unui proiect de casă este obținerea unui certificat de urbanism. Avantajele, atunci când alegi un birou de proiectare cu experiență, sunt: timpul în care poți obține acest certificat și implicit în care poți aduce la viață proiectul visat, raport servicii - preț corect, diminuarea existenței vreunei erori în privința înțelegerii și încadrării în anumite regulamente locale; iar acestea sunt doar câteva dintre avantaje.

     Certificatul de urbanism duce ulterior la obținerea autorizației de construcție.
     Așa după cum se știe că omul sfințește locul, înțeleg că este mult mai ușor, mai sigur și mai economic să apelezi la un specialist care să te îndrume pe întreaga perioadă a proiectului.
     Îmi place foarte mult că, legat de proiectul casei, la AIA Proiect poți găsi un proiect apropiat de ceea ce îți dorești sau poți îmbina elemente din proiecte diferite, care să contureze și să dea viață visului tău.
     Îmi și imaginez momentul consultărilor inițiale, când aș ajunge să pun pe masa proiectantului, înaintea lui, tot ceea am conturat în mintea mea atâta timp...cuvintele ar fi sărace, dar sunt sigură că esențialul nu l-aș uita. Aș spune ce așteptări am de la acest proiect care să îmi ofere un spațiu al meu și al familiei mele, în care să ne înșirăm zi de zi fericirile, tristețile, speranțele.... Un loc în care să trăim frumos în lumina molatică a zorilor dimineții sau a apusului de soare - pentru că îmi imaginez aceste momente de început și sfârșit de zi având un anumit colorit în interiorul casei mele, cu lumina ușoară, demnă, care învăluie încăperea prin ferestrele mari...
      Cât costă un proiect de casă? Pe site-ul AIA Proiect, la secțiunea proiecte case, un proiect de casă tip are prețul afișat în pagina sa. Asta ca exemplu. Când vine vorba de ceva mai altfel, mai mult, sau mai puțin, prețul se recalculează în funcție de cerere și de complexitatea proiectului.
     Nu durează decât câteva săptămâni și un proiect de casă poate deveni realitate... poți pune prima cărămidă, cum se spune...
     Îmi doresc o casă care să zâmbească, să râdă așa, ca mine în majoritatea timpului, care să vorbească despre melancolia visurilor dar și despre putința realizării lor. Într-o zi o voi avea! Și acea casă va fi pentru totdeauna acasă!
______________
Articol scris pentru Spring Super Blog 2017
Sursa foto: AIA Proiect

Amintiri de pe vremea ștrumpfilor

     Când îmi amintesc de copilăria mea îmi amintesc de frumoasele zile în care învățam la o școală ce se afla la două minute de mers pe jos de casă. Aveam colege care locuiau în aceeași zonă ca și mine, iar mamei mele îi erau tare dragi zilele când mă întorceam de la școală împreună cu ele și mai zăboveam de vorbă sub teiul din fața blocului.
    În clasa a 8-a am avut ca profesor de fizică un tip foarte vesel. Și ciudat pentru noi, elevii. Pe lângă faptul că ne pusese să ne scriem pe o foaie data nașterii (sau zodia, nu-mi amintesc exact) și să o avem afișată mereu pe bancă, tot el ne-a pus și o poreclă. Una pentru toți: ștrumpfi. - Ce faceți, ștrumpfilor? Mi-ați găsit o poreclă? Că trebuie să-mi găsiți și voi o poreclă mie.
     I-am găsit și noi o poreclă, nu atât de interesantă ca a lui: zâmbilică.
     Văzusem desenele animate cu ștrumpfi , toți cunoșteam personajele, dar parcă trecuse mult de când fuseseră la tv. Nici nu mă gândeam atunci că mă voi mai întâlni încă mult timp după aceea cu aceste personaje care locuiau într-un sătuc de vis. La sfârșitul lunii acesteia, pe 31 martie 2017 va începe chiar să ruleze în cinema filmul de animație „Smurfs: The Lost Village” / „Strumpfii: Satul Pierdut” . Așa arată afișul filmului.

  
     Iar trailerul așa:

     Ah, creaturile acestea mici, albastre, fiecare cu personalitatea sa, creaturi care se încadrează mereu atât de bine în decorul pădurii! Atâția ani au trecut și nu s-au demodat! Ba mai mult, mereu aduc ceva nou. Păi așa eram văzuți noi de profesorul nostru, așa că să o tot ștrumpfim!
     Nu știu de ceilalți colegi, dar mie parcă mi se potrivea. Mergeam în fiecare sfârșit de săptămână la bunica, la țară, un sat nu foarte departe de orașul în care locuiam, parcă ascuns așa, înconjurat de pădure, ca în serialul cu ștrumpfii cei drăgălași. Petreceam aici ștrumpfește: liniște, aer curat, biblioteca plină cu cărți, prăjituri delicioase făcute de mătușa mea, o atmosferă ca în căsuțele ștrumfilor. Vara era și mai bine, pentru că întreaga vacanță o petreceam acolo. Bucuria parcă nu se mai termina. Ne bucuram de natură, de flori, de acele dealuri cu păduri care înconjurau casa bunicii. Am atât de multe amintiri frumoase de acolo, prețioase.
     Îmi amintesc cu mare drag și cu dor de o zi în care am pornit într-o aventură ștrumpfească eu, sora mea, mătușele și bunica mea. Am ieșit din satul nostru frumos, și am pornit spre oraș, la un bâlci de Sf. Maria - 15 august. Bâlci, așa se numea, sună mai ciudat, era în fapt un târg organizat cu ocazia acelei sărbători, în orașul acesta din apropiere. La dus am mers o parte cu trenul, apoi cu o mașină care a oprit și ne-a luat pe toate.
     Am o poză minunată de la târgul acesta. O pot descrie în amănunt: Bunica era tinerică si rotofeie, cu părul lins, cărare pe mijloc si prins într-o coadă la spate. Fetele ei, mătușele mele, aveau părul creț, cu foarte mult volum, făcut așa permanent cu o soluție care mirosea ciudat la început, mai există și acum în magazine. Gigi, cea mai mică, îmbrăcată mai lejer, cu pantaloni și espadrile în picioare, Didi, cea mijlocie (pentru că mama este cea mare), cu fustă lejeră și sandale cu toc, mai elegante (avea încălțări de schimb). Și noi, eu și sora mea, tunse băiețește, cu ochii mari de încântare pentru tot ce vedeam în jur - nu mereu mergeam la bâlci, doar o dată pe an, dacă apucam să fim la bunica în perioada aceea. Acolo ne-am distrat ștrumpfește!
     Ce-mi aduc însă cel mai frumos aminte este că la întoarcere am pornit pe jos spre casă, distanța nu este foarte mare, în 2-3 ore ajungi. Pe drumul acesta foarte frumos, cum l-am văzut eu atunci când nu  mergeam pe munte, nu călătoream ca acum, ei bine, pe drumul acesta atât de încântător pentru ochii mei ne-am oprit la umbra unui copac mare și frumos, ne-am odihnit și am avut parte de un picnic de neuitat. Ștrumpfește.
     Așa că da, profesorul de fizică nu s-a înșelat cel puțin în privința mea: chiar m-am simțit ca o ștrumpfiță în perioada copilăriei mele, chiar dacă nu m-am gândit niciodată la asta până acum. Și probabil că majoritatea celor din generația 80-90 au avut astfel de momente.
     Ca aducere aminte, abia aștept să văd și eu noul film, împreună cu copiii mei. Să le povestesc cum poate fi  oricare dintre noi un Brainy - Istețul, Hefty - Voinicul, Clumsy - Bleguțul  și câte alte personaje nemuritoare ca acestea (fără de care povestea nu ar mai fi aceeași), și că viața fiecăruia este în final o frumoasă aventură.
________________________
Articol scris pentru Spring Super Blog 2017
Sursa foto și video: Intercom Film

Roma: scuter, gelato şi gaura cheii din Aventino!

     Sunt câțiva ani de când îmi doream să ajung în Roma, dar nu se ivea momentul potrivit. Până în septembrie anul trecut când am aniversat 11 ani de căsnicie. Din păcate Julian a fost plecat în acea perioadă, aşa că nu am reuşit sa ajungem pe munte pentru o şedință foto in hainele de nuntă, ceea ce sunt sigură că l-a făcut să răsufle uşurat. În schimb, a zis că vom merge undeva pentru a sărbători.
     N-a apucat să zică a doua oară că am găsit repede unde vom merge, aproximativ când şi cu ce. Am discutat puțin şi a fost de acord, aşa că am stabilit: Roma, începutul lui noiembrie, Ryanair.
Să mai spun cât de fericită am fost când am luat biletele?
     O să vorbesc puțin despre costuri, nu au fost mari deloc, acum că există variante atât de multe şi de ieftine chiar nu e greu, dacă îți doreşti, să mergi pentru câteva zile la Roma. Biletele de avion au fost in jur de 90 euro, transferul de la aeroport la gara Termini 8 euro, pentru întors aproape 10 (la dus cu Terravision, la întors cu Schaeffaer; nu am luat dus-întors de la început fiindcă am zis că ne întoarcem cu ce o fi, diferența este chiar minoră între ele, şi de data asta biletul mai scump reflectă un autocar mai bine întreținut), cazarea cu mic dejun pentru 2 zile 120 euro, scuterul pe care l-am închiriat - 50 euro. Pentru mâncare, plăteam în medie 20-25 euro pentru o masă pe săturate, dimineața aveam micul dejun inclus la hotel. Gelato, cu care ne-am răsfățat din plin, era 2 - 2,50 euro. Despre intrarile la muzee am şi uitat deja :) Oricum, biletele pentru Colosseum au inclus si intrarea la Foro Romano si Palatino (care practic sunt în aceeasi ogradă), şi poți lua Roma Pass, este foarte util dacă ai în plan să foloseşti mijloacele de transport în comun, aşa cum nu am făcut noi.
Am ales camera de hotel de pe booking.com, într-o zonă mai liniştită, zona Trionfale, aproape de Vatican. Hotelul - în fapt o vilă foarte bine si frumos întreținută, se numeşte Antica Dimora Contessa Arrivabene ( am vrut musai să aibă nume italienesc şi arhitectură care să te ducă cu gândul la locul unde eşti, stil mai vechi, mai romantic).
     Scuterul l-am luat în a doua zi ( în prima nu mai avea rost deja, fiind aproape de Vatican am vizitat mai întâi Vaticanul şi ne-am orientat de unde să luam scuterul a doua zi). Peter Hall se numeşte cel de la care am închiriat scuterul, un tip foarte de treabă, vorbitor foarte bun de limba engleză, firma lui se numea Buzz4tours. Noi am întârziat vreo oră şi ceva peste cele 24 de ore la predarea scuterului  dar nu a fost nicio problemă. Ne-am plimbat destul de mult în timpul acesta, în schimb motorina consumată nu a depăşit 3 euro.
     La Roma ne-am bucurat de: linişte (sună ciudat, nu?) dar zona unde am stat chiar este o zona liniştită, iar Forul Roman şi Palatino par desprinse de forfota lumii reale; de aventură - scuterul a fost piesa de rezistență din această frumoasă escapadă, la fel şi gaura cheii din Aventino; de mâncare bună - de la cartofi copți condimentați, salate, paste, pizza şi până la minunata gelato ( cel mai mult ne-a plăcut cea cu cocos, şi aşa ceva nu găsesc la noi în țară, practic simțeam cocosul în ea, o să încerc şi eu să fac).
     De fapt nu am menționat mai sus dar eu şi soțul meu nu ne văzusem de câteva săptămâni şi ne-am întâlnit la Roma în aeroport,  am ajuns cam în acelaşi timp, eu de la Bucureşti, el de la Paris, ceea ce a dat o notă şi mai pronunțată de romantism călătoriei noastre. Inițial, ce-i drept, mă supărasem că nu a reuşit să ajungă acasă pentru a porni împreună în această călătorie, ba chiar am crezut la un moment dat că vom renunța (s-a mai întâmplat şi alte dăți, cu alte destinații), dar apoi am găsit această variantă de a putea ajunge el la Roma de la Paris, unde era plecat cu treabă, în aceeaşi zi şi în acelaşi timp. Mai mult, i-am fost şi îi sunt în mod deosebit recunoscătoare că a renunțat la un câştig în plus ca să îmi facă bucuria asta de a vedea Roma atunci, împreună ( oricum singură nu mergeam). 11 ani de căsnicie, destul de importanți, nu?
     În prima zi, după amiaza târziu am fost la Vatican. Am stat până s-a lăsat întunericul, am făcut poze etc.

     A doua zi a fost, poate, cea mai frumoasă.  După ce am servit micul dejun am mers din nou până în apropiere de Vatican unde găsisem un centru de închirieri scutere. Nu mai aveau disponibile dar ne-a îndrumat la Peter, un domn mai în vârstă, foarte de treabă. Odată cu scuterul - care din păcate nu a fost roşu, a început şi aventura; la început țipam de câte ori pornea mai în viteză de pe loc sau de câte ori ne strecuram printre maşini - ar fi trebuit să-mi amintesc că Julian este un super şofer! Am vizitat în ziua aceea Colosseumul ( unde am aşteptat foarte mult la o coadă uriaşă ca să intrăm), Foro Romano, Palatino, apoi ne-am mai oprit pe parcurs să fac poze, în diverse locuri pe unde am trecut cu scuterul, între care în fața frumoasei clădiri Il Vittoriano, unde m-am bucurat că erau în spatele meu carabinieri, făcusem o obsesie să fac poze în care să apară şi ei pe lângă mine, dar asta fără să le-o cer ci doar aşa, ce iese din mers. A fost foarte distractiv. Locul meu preferat a rămas Foro Romano, un loc liniştit, ca o panoramă a unei lumi vechi.

Terasa - gradina hotelului

Incepem explorarea Forumului Roman

Foro Romano

vedere catre Forumul Roman de pe Colina Palatina

Colina Palatina

 

vedere de pe Colina Capitolina

vedere de seara de pe Colina Capitolina

     Apoi am mers la Fântâna lui Trevi - Fontana di Trevi, unde am stat ceva timp, şi unde era foarte aglomerat, după care am mai dat ceva ture cu scuterul, am mers în Aventino unde am văzut cea mai inedită chestie din Roma, despre care nu apucasem să citesc nicăieri. 
     Aventino este una din colinele Romei, o zona liniştită, unde într-un capăt strada se înfundă. Acolo, în fața unei clădiri cu o poartă mare, veche, ca de biserică, era un rând de oameni. Cel din față se uita pe gaura cheii în linişte, apoi pleca, şi tot aşa. Prima dată m-am gândit că probabil dau cuiva, cum se mai face pe la noi, vreun bilet cu rugăciuni. Dar m-am uitat cu atenție şi nu aveau cum, doar priveau pe gaura cheii şi plecau. Julien mi-a zis să merg să văd şi eu ce este. Eram tare curioasă şi m-am aşezat la rând. De curiozitate a venit şi el lângă mine. N-am mai avut răbdare şi în timp ce rândul înainta am dat un search pe Google. Zicea acolo ca prin gaura cheii se vede cupola Catedralei Sf Petru. Juli n-ar fi vrut să mai stea dar eu eram în continuare curioasă. Şi într-adevăr, cupola luminoasă pe timp de noapte se vede încadrată chiar pe mijlocul unei alei. Poate dacă era pe timpul zilei puteam vedea mai clar. Oricum a fost o experiență deosebită, din păcate am reuşit să surprind o imagine mai nereuşită, m-am grăbit să las loc şi oamenilor din spatele meu.
     De acolo ne-am oprit din nou la Colloseum pentru câteva fotografii de noapte ( toată construcția mi s-a părut mai mică noaptea), apoi, în drum spre hotel am făcut o scurtă pauză pe malul Tibrului. Am ajuns la hotel noaptea, nu foarte târziu, am mai fi putut ieşi numai că intrase un frig puternic în mine, pentru că eram îmbrăcată mai subțire, cu balerini în picioare, ziua fiind mai cald dar odată cu lăsarea întunericului se facuse şi mult mai rece, cu atât mai mult se resimțea pe scuter, mergând cu oarecare viteză. După această scurtă plimbare la Roma am fost bolnavă, răcită, aproape o lună, eu, care de regulă mă îmbolnăvesc foarte rar.

Il Vittoriano

vedere de pe Colina Aventina

Gaura cheii din Aventino

pod peste Tibru

     A treia zi, ultima, am mers în Piazza di Spagna, am mai dat aşa un tur pe scuter şi am mers pe Via Appia până la Catacombele St Sebastian. Inițial am vrut la San Callisto dar în ziua aceea, miercuri, erau închise. Drumul până acolo este mai puțin circulat, din pavaj din acela mai vechi, cu peisaje frumoase. Acolo am întârziat ceva, catacombele sunt un loc cu istorie bine conservată, ne doream foarte mult să ajungem acolo. Iar pentru că ne şi grăbeam, am vizitat cu ghid în franceză, dar vorbea clar şi am înțeles şi eu cam tot ce zicea - unde nu înțelegeam îl puteam întreba pe Julian.
De la catacombe am mers direct la Vatican să predăm scuterul şi apoi uşurel - că mai era timp - la hotel să ne luăm bagajele pentru a merge la aeroport.

Pinus Pinea - specie de pin intalnita in Roma si in general in Italia.

Piazza di Spagna

strada in Roma

Vatican

     Nu a durat mult excursia noastră dar pentru noi acum, a fost suficientă. Abia vom avea ce să vedem şi într-o ocazie viitoare!
     Ocazie viitoare când voi vrea să merg tot cu scuterul, să mă satur de gelato (dacă este posibil aşa ceva), să revăd de exemplu Foro Romano, să descopăr locuri noi şi să depăşesc, de ce nu, granițele Romei.

Copilărie cu miros de Farmec

     Au trecut ceva ani de când eram copil dar îmi amintesc și acum cu mare drag de zilele frumoase petrecute la țară, la bunici. Erau cele mai fără griji perioade pentru mine.
     Mă simțeam acolo, de cele mai multe ori, mai bine decât acasă. Citeam, învățam să îmi croiesc haine, visam... Primele două le făceam cu atât mai mult drag cu cât o soră a mamei mele, pe atunci necăsătorită mă și inspira în sensul acesta. Ea a fost ca o a doua mamă pentru mine în toată perioada copilăriei mele. De la ea am învățat multe lucruri...
     Mătușa aceasta a mea era foarte frumoasă, este și acum, dar atunci era tânără!... (Ah, tinerețea, ce timp!) O vedeam ca pe o zână, imaginația mea era și foarte bogată (de pildă într-o poiană cu flori de pe lângă gospodăria bunicilor mă credeam acasă la zâna florilor, care imi dădea voie să și culeg flori pentru a le lua acasă).
     Didi, așa îi spuneam, o prescurtare de la numele ei, inventată de mine când abia începusem să vorbesc și nu-i puteam spune altfel. Sunt peste 30 de ani de când i-am spus eu Didi și de atunci familia, cercul apropiat de prieteni, aproape toți îi zic Didi.
     Avea o talie ca de viespe, cred că nu am mai văzut pe nimeni cu un mijloc așa de subțire, un ten catifelat, unghiile mereu lungi și îngrijite si mainile atat de fine! Miroseau a Farmec. Folosea crema asta de mâini întotdeauna. Și ea, și o altă mătușă de-a mea, soră cu ea, pe care de asemenea o iubesc, așa că mirosul acesta îl asociez deseori simbolului familiei. Frumusețea ei, în mintea mea este legată de mirosul acestei creme, miros de prospețime, îngrijre, de bucurie, de viată plăcută și linistită.  Am în nări și acum mirosul acelei creme, căruia nu îi pot găsi însă un singur corespondent, este parte din cufărul meu cu amintiri speciale, care mă intoarce în trecut și la tot ce credeam ca voi fi atunci.
     Ce am învățat eu de la Didi? Să am încredere în mine, să am grijă de mine, să mă spăl pe dinți cu simț de răspundere (așa se exprima ea și așa le spun și eu copiilor mei), să îmi îngrijesc corpul, fața, mâinile (asta am învățat văzând-o pe ea cum își dă cu cremă de exemplu, masându-și zona conturului ochilor), să îmi placă frumosul, să îmi fac singură haine, să citesc poeziile cu intonație, ca și cum aș trăi sentimentele exprimate prin versuri, și multe altele.
     A trecut timpul ca gandul, acum sunt mamă de băieți, şi cred că cel mai important încă de mici este să-i învăț să-şi îngrijească dinții, apoi să le inspir dorința de a fi curați, chiar dacă pe timpul zilei, în special vara îi las să se joace în nisip, în gradină, şi e nevoie să le schimb chiar două randuri de haine pe zi.
     Am prietene cărora le mai spun câte ceva de stilul meu simplist de îngrijire. Am fost binecuvântată cu un ten fără prea mari probleme, nu am de ce să îl corectez în general. Ce trebuie să fac este numai să îl îngrijesc. Adică să îl păstrez curat, folosind uneori în plus pe lângă apă din abundență și o loțiune tonică. Folosesc cremă de față hidratantă - de la o vârstă pielea are nevoie de mai multa hidratare. Nu folosesc creme antirid, nu cred ca este cazul, nu simt că am astfel de probleme încă. Un răsfăț dar şi o necesitate pentru mâini mai ales pentru perioada rece, în ceea ce mă priveşte, este crema de maini cu glicerina si vitamina E de la Farmec, (deşi eu mai uit uneori, Didi nu uita niciodată).

sursa: www.farmec.ro

     Pentru părul meu, folosesc de câțiva ani șampoanele speciale de la Farmec - Gerovital, fie cele pentru regenerare, anticădere, și cel mai des sebum control sau șamponul pentru volum, care, dintre tot ce am încercat pana acum, sunt cele cu care îmi simt părul cel mai bine.
     Experiența copilăriei mele m-a învățat că între frumusețe și încredere este un pas  - mic sau mare, depinde și de stima de sine a fiecăruia - care te poate face să te simți valoros în primul rând în ochii tăi, și fiind astfel, să lași amprenta personalitații tale și în viața altora, ori imediat, ori în timp, dar mereu printr-o amintire grăitoare.

_____________
Articol scris pentru Spring Super Blog 2017