duminică, 7 ianuarie 2018

Vacanță mai frumoasă ca un vis: Malllorca. Introducere. Câte ceva despre costuri.


Călătoria în Mallorca a fost una mult așteptată și gândită cu un an înainte de a se concretiza.
Iată cum am ajuns să îmi doresc să ajung acolo: acum ceva ani în urmă, una dintre surorile mele, care locuia la Madrid, s-a mutat pe insula aceasta și de atunci tot văd imagini de acolo cu palmieri, străduțe înguste sau străzi largi, faleza care te îmbie la plimbare. Cumva mă obișnuisem cu imaginile acestea și așteptam să le văd cu ochii mei. 
Ei bine, le-am văzut și mi s-au arătat mult mai frumoase decât mi se spusese și crezusem că ar fi. În urma acestei experiențe care mi-a umplut toate ungherele ființei mele și care mi-a vindecat sigur o durere de spate ce-o aveam de ceva timp (poate apa sărată de mare, poate pur și simplu deplina relaxare), am rămas cu gândul la Mallorca și cu impresiile foarte bine închegate în mintea mea. Au trecut mai bine de 3 luni de când ne-am întors dar senzațiile, imaginile, trăirile, nu s-au șters.

Cala Mesquida

Platja de Palma

Mesquida și dunele, parcă o altă lume

In drum spre Sa Calobra


Valldemossa
Avem de gând să ne întoarcem pe frumoasa insulă muntoasă (ce-i drept cred că de asta ne-a plăcut așa de mult) cândva, poate în următorii 2 ani. Nu m-a impresionat numai pe mine, ci și pe Julian. Și nu am stat la hotel scump (de fapt nu am stat deloc la hotel, ci în mica garsonieră a surorii mele), nu am mâncat numai la restaurante (deși am mâncat des în oraș), nu am fost la shopping (decât pentru 2-3 amintiri în ultima zi, pe fugă), ce-i drept nici timp nu a prea fost.

Ceea ce vreau să spun este că te poți bucura de o insulă atât de scumpă și exclusivistă precum Mallorca, fără a cheltui o avere - deși noi am economisit o mică avere de pe urma cazării pe care am avut-o acolo. Dar momentele fericite nu se strâng neapărat proporțional cu cât cheltui.

Câteva exemple de costuri:
Biletele de avion le-am luat începând cu 6 luni înainte, și pe rând. București - Madrid, cu Ryanair, Madrid - Palma cu Norwegian (la Ryanair nu aveam legătură bună, adică suficient timp între zboruri - cred că e bine să fie cam 3 ore între zboruri) , Palma - Madrid si apoi Madrid - București tot cu Ryanair. Am avut de luat câte 4 bilete pentru fiecare zbor, și luate pe rând a fost excelent. Toate au fost 580 euro, deci 140 euro/persoană pentru 18 - 25 septembrie. 
Vremea? Numai bună. Nici prea cald să nu poți sta pe plajă, nici frig. Numai bine de stat hai-hui cât e ziua de lungă, și mai ales perfectă în cazul în care ai copii mai mici cu tine, așa cum am avut noi. 
Înainte de a alege avionul, ne tenta să mergem cu mașina personală, și să trecem cu feribotul. Ar fi fost totuși mai scump și mai lung timpul de care am fi avut nevoie (deși pentru noi și drumul în sine este o parte frumoasă a călătoriei, atunci când suntem cu mașina).

Așa că am ales avionul, iar pentru timpul cât am vrut să facem un tur al insulei am închiriat o mașină. un Fiat 500 XL de 7 locuri (și uite așa mi s-a împlinit și visul cu Fiatul 500 XL, si nu eu l-am căutat ci pur și simplu mi-a apărut în cale :)) ). Pentru acesta am plătit 180 euro pentru 3 zile, (cu asigurare extra - 15 euro, fără aceasta ar fi fost 165 euro), preț care s-a împărțit între noi. 

Pentru zilele în care am fost pe Platja de Palma un bilet de autobuz a fost 1,5 euro (gratuit pentru copiii până în 6 ani, deci pentru Andrei n-a costat nimic).

Pentru ziua în care am mers în Soller - Port de Soller - Sa Calobra am luat din gara de unde pleca trenul de lemn spre Soller, un pachet care conținea: bilet de tren  Palma - Soller, bilet de tramvai Soller - Port de Soller și bilet de vaporaș Port de Soller - Sa Calobra dus întors. În total am dat aproximativ 120 euro pentru 4 persoane (gratuit pentru cel mic - pana in 6 ani). Această experiență este de făcut musai o dată dacă ajungi în Mallorca. Data viitoare ne vom bucura de șoseaua care șerpuiește pe coastele numite Serra de Tramuntana, lăsând în urmă orășelele desprinse parcă din picturi demne de admirat, astfel având mai mult timp pentru Sa Calobra.

Pentru cazare, așa cum am spus, nu am plătit nimic. Unde mai pui că la garsoniera surioarei ne-au așteptat și cadouri pentru fiecare.
Hotelurile erau oricum la prețuri de peste 100 euro/camera dublă/noapte deci cred că în lipsa acestei oportunități ne-am fi orientat la un Airbnb. Adică pentru 2-3 nopți e ok un hotel dar pentru mai mult de atât, poate mai bun e un Airbnb. Iar nouă nu ne-a ajuns o săptămână, am plecat necăjiți precum copiii mici cărora li se ia jucăria. 

Alte costuri:
- cea mai bună gelatto din Palma - 3 euro - delicioasă!
- gheața la pahar - Granizado (cu gust de căpșuni, lămâie) - 2 euro
- pizza - 7 - 10 euro, preț mic spre mediu, unele mai scumpe de atât (dar copiilor le place cea mai simplă pizza, asta e bine!)
- 1 suc - 2,5 euro
- taxi aeroport - Palma centru 19 euro
- autobuz Palma centru - aeroport 5 euro x 3 (până la 6 ani gratuit).

Programul nostru a fost următorul:
- am ajuns puțin după miezul nopții, luni care devenise deja marți;
- marți, zi de plajă, plaja Palma;
- miercuri - Soller, Port de Soller, Sa Calobra;
- joi - plaja Es Trenc, cala Romantica, cala Varques;
- vineri - cala Mesquida, Cap Formentor;
- sâmbătă - Valldemossa, Sa Foradada;
- duminică - plaja Palma, seara visând pe lângă catedrala din Palma;
- luni - în căutare de câteva suveniruri prin Palma și apoi spre aeroport.

Din păcate de vizitat propriu-zis orașul Palma, nu am apucat, dar e bine, trebuie să existe și o dată viitoare în care câteva ore să putem face asta, căci sincer nu te poți despărți prea mult de plajele îmbietoare, de munții fermecați, încremeniți în curgerea cerului, cu stâncile și grotele lor îmbietoare pentru sufletele noastre dornice de ceva nemaivăzut, nou și vechi totodată.

Voi reveni cu alte povestiri despre Mallorca, despre fiecare loc în parte, sper cât de curând, doar să reușesc să îmblânzesc puțin timpul, și să curg mai cu folos printre tic-tac-urile lui.

Platja de Palma, just in the mood. Photo Credit: Claudiu

Photo Credit: Alexandra




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu