1. Muntii Ciucas - prima alegere

Traseul 1: Ciucas, Cabana Muntele Rosu - Vf Muntele Rosu

Am pornit in anul acesta frumos ce sta inainte!... Anul nostru hai-hui pe munte.

Schita primei ture pe munte este aceasta:

20 martie 2016

Traseu: Cabana Muntele Rosu (1280 m) - Varful Muntele Rosu (1765 m) - marcaj triunghi rosu, nici 500 m diferenta de nivel.
Timp: 4 ore si jumatate aproximativ si foarte relaxat cu 3 pauze pe traseu.

Cel mai important: plimbare in familie, noi si copiii ( de asta a durat ceva mai mult).

Sambata vremea devenise din ce in ce mai rea, la un moment dat incepuse sa ninga. Eu vorbeam numai de mers pe munte a doua zi, iar Julien imi tot spunea ca daca e vremea asa urata nu mergem. Bineinteles ca nici eu nu vroiam sa merg pe o astfel de vreme, dar de cateva zile tot urmaream vremea pe http://www.viewweather.com/ exact pentru varful Ciucas, in zona caruia vroiam sa ajungem, si scria vreme foarte stabila, soare si nor, vantul acceptabil. Important era ca avea sa fie soare, nu ploaie, nu ninsoare, iar vantul nu avea sa fie asa de puternic.

A doua zi de dimineata la 7 si putin nu mai aveam somn, toti dormeau, am cam facut galagie de i-am trezit, era asa frumos afara, soare!!
La 10:15 am plecat la drum, nu era nicio graba, a fost pana la urma o zi de relaxare.

La 12:00 am plecat pe traseu de la Cabana Muntele Rosu, dupa ce i-am echipat bine pe copii (era cand nor cand soare si batea vantul putin), pe acest traseu (cel cu triunghiul rosu):

fotografia e facuta la intoarcere :)

In 10 minute ne incalzisem deja foarte tare.
Dupa aproximativ o jumatate de ora de la plecare si pana cand ne-am intors, soarele nu a mai fost acoperit deloc de nori.
Ca sa-l fac pe Sebastian sa aiba energie i-am spus ca el e calauza noastra, trebuie sa urmareasca drumul sa vada unde este urmatorul triunghi rosu, pentru ca dupa ele mergem noi. A fost mai tot timpul in fata, nerabdator sa vada urmatorul semn.
In mica portiune de padure pe care am traversat-o, Julien a facut un arc pentru Andrei, ca Sebastian avea, si sageti pentru amandoi.
Apoi, imediat ce am iesit din padure am vazut cativa ghiocei si apoi cand mi s-a obisnuit privirea sa-i vad, erau de fapt o multime de ghiocei, tot muntele plin de ghiocei, si nu doar ghiocei dar si branduse. Minunat!

Ghiocei din Muntii Ciucas

Am mancat de 2 ori pe traseu, cate putin, si am avut recompensa ciocolata pentru cine ajungea in anumite puncte.

aici ne-am odihnit si am mancat prima data

La un moment dat, unde ne-am oprit a 2-a oara si am facut si 2 poze toti 4, pe Andrei il luase somnul, statea intins cu ochii inchisi, il mangaia soarele si incepuse sa fredoneze ceva. Dar Sebastian o luase deja inainte dupa urmatorul indicator, asa ca vrand nevrand s-a ridicat si el si am pornit la drum mai departe.

a 2-a pauza

Sebastian alerga dupa mine, sa se catere pe stanca aceea

sentimentul ca esti acolo, de nedescris

In varf (ca de altfel pe tot parcursul traseului) peisajul a fost superb! Am dat de ceva mai multa zapada, iar copiii s-au distrat foarte bine.

din poiana de jos din dreapta veneam noi

o parte din Muntii Ciucas

se vede in departare cabana Ciucas

iarna - primavara

In jur de 16:30 eram inapoi aproape de masina, am mai lenevit putin pe poiana, alaturi de buchetul de ghiocei pe care l-am adunat la intoarcere, apoi am intrat la restaurantul cabanei sa bem cate un suc, recompensa promisa copiilor pentru vitejia lor.

la intoarcere

la vale

vedere din fata Cabanei Muntele Rosu

Asa s-a incheiat prima noastra iesire la munte de anul acesta. Traseul a fost unul mediu, si chiar am intalnit destui iubitori ai muntelui pe drumul acela.
Las aici un buchet de ghiocei, pacat ca nu ramane si mirosul, tehnologia nu le stie chiar pe toate!

Croatia fara soare - Plitvice; Serbia - drumul pe langa Dunare

Parcul National Lacurile Plitvice, mesajul de la intrare

In timp ce astept vremea buna pentru prima iesire pe munte din anul acesta cat mai plin de astfel de experiente, vreau sa termin cu povestea frumoasei calatorii de iarna pe care am avut-o la sfarsitul anului trecut, inceputul anului acesta.

Asa ca, aceasta a 3-a parte este despre Croatia si drumul prin Serbia pana in Romania.
Cu toate ca initial vroiam sa ne intoarcem prin Austria pentru schi, exact in noaptea de dinaintea plecarii Julien a zis: ce ar fi sa nu ne intoarcem prin Austria? Te superi? (avea dreptate, nu trebuia neaparat sa schieze el si baiatul nostru cel mare atunci). De fapt... este minunat cand te decizi in scurt timp sa faci lucruri la care nu te gandisei chiar pentru atunci, desi ti le doreai poate demult.
Ne intoarcem prin Croatia!! Ura!!! De cand imi doream sa vad Croatia! Cum era sa ma supar pentru schimbarea de plan? Nici vorba! Si am hotarat si ce sa vedem acolo, daca tot urma sa fie in drumul nostru: Parcul National Plitvice, cu cascadele inghetate (asta speram sa vedem dupa ce am cautat putin pe Google). Asa ca am cautat imediat si o camera in apropiere, si am gasit asta:
http://www.booking.com/hotel/hr/rooms-mirabella.ro.html
Pretul era de 31 euro/noapte si arata foarte bine...  - dar ajung si aici cu firul povestirii. :)

Plecarea din Firenze era hotarata, aveam sa facem un stop la Venezia asa ca trebuia sa plecam devreme, numai ca... am cam tras de timp, a fost placut acolo, la prietenii nostri, si a durat mai mult sa ne luam la revedere.

De Venezia am povestit, acum sa spun ca prin Croatia ploaia s-a transformat in ninsoare dar lucrurile au mers bine.
La un moment dat GPS-ul ne-a scos de pe autostrada si am intrat pe un drum printr-un oras, mai ingust, apoi la un moment dat drumul s-a ingustat mai mult, casele au disparut si parea ca suntem in mijlocul pustiului (eram cam singura masina care circula pe acolo), intr-o noapte cu multa multa zapada (acolo nici drumul nu era foarte curatat). Conform GPS- ului mai aveam in jur de 40-50 de km pana la destinatie, unde abia asteptam sa dorm intr-un pat.
Atunci am primit mesajul de la vila unde facusem rezervarea, sa ne intrebe cand ajungem ca sa stie cand sa ne astepte. Frumos, nu ni s-a mai intamplat asa. Am raspuns ca suntem aproape, ca in vreo 30 sau 40 de minute, ajungem.

Minunat, asa am crezut, dar parca ne afundam mai mult in paduri... cred ca daca eram in Bulgaria mi-ar fi fost chiar frica!.. Ne-am gandit ca nu e bine, GPS-ul ne-a bagat pe unde nu trebuia, sigur era o varianta mai usoara a traseului, iar Julien si-a adus aminte de drumul ala facut in sens invers intr-o vara, cu un autocar mare, cu turisti, imi si imaginam intamplarea dupa cum povestea el. Incepea sa dureze tot mai mult, iar Sebastian a zis: "nu vreau sa mai vad nimic.", bietul de el se cam speriase, ii era si somn, asa ca s-a culcat. Cel mic punea tot felul de intrebari, avea chef de vorba, el dormise inainte.
Si uite asa inaintam. La un moment dat ne-am intanit cu o masina, altii ca noi, doar ca ei erau de-ai locului. Si cand mai aveam vreo 10 km, in fata noastra a aparut un obstacol: un brad mare cazut, care ne bloca drumul.

Aici a devenit infricosator! Ne uitam cu grija in jur, Julien a dat putin inapoi, apoi iar in fata si oarecum intr-o parte asa incat lumina farurilor s-a dus pe bradul cazut. A verificat el ceva, mi-a spus apoi ca bradul nu e taiat ci e rupt (pentru ca ne faceam tot felul de scenarii, doar trecuse o masina in sens invers, ori se intorsese, ori bradul era cazut dupa ce au trecut ei) Eu ma uitam sa vad daca sunt urme in zapada, prin padure (era noapte dar datorita zapezii se vedea destul de bine in jur). Julien a prins apoi curaj si a coborat sa vada ce poate face cu bradul, era de neclintit, mi-a cerut apoi cutitul cu zimti si a inceput sa taie din el. (nu-l puteam ocoli  decat daca ii putea rupe o parte din varf). Asa ca eu eram in masina, il tineam pe Andrei de mana, care nu prea mai zicea nici el nimic, probabil ca era cam speriat de tacerea noastra, ma uitam in acelasi timp in jur, in oglinzi, ma gandeam ar trebui sa ma duc sa-l ajut cu bradul, dar imi era teama sa las copiii in masina, asa ca m-am rugat in continuare (am uitat sa mentionez ca ma rugasem de cand am intrat pe drumul pustiu sa ajungem cu bine in partea cealalta, sa nu ramanem blocati in zapada). Si a reusit!! A taiat din brad apoi a reusit sa rupa varful asa ca am putut sa ocolim si nu am ramas nici impotmoliti in zapada! Multumesc, Doamne, ca nu am luat cutitul de ceramica la mine, ci unul cu dinti, desi eu vroiam sa il iau pe cel de ceramica!
In curand am ajuns la Vila Mirabella. In Rakovica era zapada multa, si desi era tarziu, aproape de miezul noptii, erau copii mai mari care se dadeau cu sania (mi-a venit in minte titlul asta, Iarna pe Ulita). Gazda, o fata frumoasa, inalta, care vorbea destul de bine engleza, ne-a iesit inainte, ne-a pregatit foarte repede si un patut in caz ca Marc vrea sa doarma in patut (deobicei nu cer patut pentru ca el oricum nu vrea, dar ea a insistat, a zis ca trebuie sa stam confortabil). Apoi ne-a intreat la ora aceea asa tarzie daca dorim sa ne aduca ceva, o cafea, un ceai, lapte. Asa ca ne-a adus ceai si prajiturele.

Am intrebat daca este posibil un mic dejun si a zis ca ne-ar fi oferit cu mare placere daca nu era vremea asa, cu zapada, pentru ca nu are pe cine sa trimita sa cumpere ceva, iar ei ii e teama sa conduca pe zapada. Am inteles-o perfect si mi-a fost si mai simpatica!

A doua zi ne-a servit din nou cu ceai si prajituri, ne-a spus ca au o ferma de caprioare acolo, le-am vazut, erau asa de frumoase, am achitat, si a fost 30 de euro totul, iar la plecare mi-a oferit un suvenir (care din pacate s-a spart pe drum): un pahar cu nisip ornamental, cu o lumanare si cartea de vizita, frumos impachetate intr-un celofan. Ai fi zis ca e inghetata, asa bine arata!
Imi doresc neaparat sa revin acolo!

Am mers apoi la cascadele de la Plitvice, asteptam sa le vad inghetate. Doar ca era ceata, si ceata nu vroia sa se ridice, si era chiar asa de multa incat nu vedeai nimic! Imi spuneam, Doamne, putin macar daca as vedea... In scurt timp, desi era tot ceata, am putut vedea cate ceva, iar la intoarcerea cu vaporasul am vazut si cascadele inghetate, nu atat de clar pe cat as fi vrut dar m-am bucurat pentru aceasta frantura de imagine. Din pacate insa drumul care ar fi fost cel mai captivant, chiar pe langa cascade, era inchis.
Parcul National Plitvice este cel mai mare parc national din Croatia, este alcatuit din 16 lacuri si este printre primele situri naturale de pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Este un loc deosebit si abia astept sa-l vad vara!
In continuare voi adauga cateva fotografii, chiar daca sunt facute pe o vreme cu ceata si apoi ninsoare.

una din cascadele de la Plitvice

Vaporasul cu care faceam traseul inapoi pe lac

Aici ne uitam dupa rate

si erau si cascade inghetate

Cand am plecat de acolo ningea din nou destul de puternic. Mai tarziu apoi, ne-am bucurat cand GPS-ul a aratat ca mai avem doar putin peste 100 de km pana in Romania, dar nu as fi banuit ca ne va lua ore bune din noaptea aceea ca sa parcurgem acel drum. La un moment dat drumul s-a inrautatit, a fost o portiune interminabila unde cadeau pietre, dar era deopotriva si frumos, si mai mult banuiam noi ca ar fi foarte frumos si ce se vede in jur. Desi am avut doua tentative de a ne opri putin, am mers mai departe si am ratat ceea ce poate ar fi fost un peisaj rar, dar cred ca vom reveni si aici. Asta in ciuda faptului ca la un moment dat un bolovan mai mare ne-a spart un cauciuc. Asa am facut pana, acolo unde nu era nimeni iar ninsoarea se transformase in lapovita spre ploaie. Julien a rezolvat destul de repede pana, doar ca acum aveam o roata mai mica decat celelalte (asa este roata de rezerva la masina noastra). Imi era foarte somn, ma mustra si constiinta ca as adormi, imi era si teama de pietre ca sa adorm, ce sa mai zic, daca pentru mine a fost solicitant, pentru Julien cu atat mai mult. La un moment dat l-am auzit exclamand ceva, atipisem, cand am deschis ochii eram cumva in urcare, masina nu avea multa putere, era o portiune cu zapada, iar el credea ca nu vom urca. Cred ca si atunci am zis: Doamne, ajuta-ne sa urcam! Iar masina a vrut sa urce.

Dupa cateva ore eram in Romania si de aici nu a mai fost mult pana acasa.
A fost o excursie minunata, de care am tot povestit cu entuziasm, mai ales de momentul cu  bradul din Croatia, de pietrele din Serbia, dar si de ploaia din Venezia. Cu alte cuvinte, locurile in care am simtit foarte mult ca Dumnezeu e cu noi la drum. Poate ca de asta a fost o excursie cu mult mai interesanta. Am facut lucruri pe care nu le planuisem, am vizitat Venezia si Plitvice chiar daca vremea nu era tocmai potrivita pentru asta.

Imi amintesc cu drag de cele 10 zile de vacanta alaturi de baietii care imi sunt cei mai dragi mie. Si sper ca vor mai fi si altele ca aceasta.

Statiunea Vidra - un colt de liniste, frumos si pustiu...

(Aceasta postare este de fapt mutata aici din alta parte unde o scrisesem si unde nu prea ii era locul.
Fotografiile sunt din august 2012, s-o fi schimbat ceva intre timp?)


Tin sa scriu despre Vidra din august anul trecut si tot nu imi gasesc timpul sau cuvintele potrivite.
Am avut ocazia sa trec pe acolo si mi-a ramas pe inima, ma gandesc uneori la locul acela si-mi spun: mi-ar placea sa revin acolo si sa fie totul ingrijit. Cred sincer ca acela ar fi un loc minunat de petrecut o vacanta linistita, si ca multi l-ar aprecia.
Postarea aceasta a mea va fi saraca in cuvinte, dar cred ca fotografiile vor spune destul de mult.

Statiunea Vidra este localizata in judetul Valcea, in Muntii Lotru, la aprox 25 km de statiunea Voineasa. Conform www.turismland.ro "Statiunea beneficiaza de o partie de schi si de un telescaun, din pacate ambele nefunctionale si in stare de degradare. In aproprierea ei, la doar cativa km s-a deschis o partie noua de ski, Partia de Ski Obarsia Lotrului – Vidra – Transalpina, partie dotata cu nocturna, zapada artificiala si transport pe cablu." Eu nu am vazut noua partie de ski, doar ceea ce se vede in fotografii, ceea ce este vechi si in mare parte abandonat.

Aici trebuia sa fie ceva extraordinar! Odata cu revolutia din 1989 insa, intrand pe mana sindicatelor, statiunea a ajuns o ruina. Visuri marete fusesera facute pentru acest loc, dar acum sunt putini cei care mai viseaza la ceva frumos legat de aceste locuri. Este adevarat ca este amplasata la distanta de marile orase, dar pentru odihna, relaxare, pentru mini vacante, mie una mi se pare un loc numai bun!

copaci crescuti la etaj

Lacul Vidra este un lac de acumulare lung de aprox 8 km si lat de aprox 1,4 km. Aici se viziteaza hidrocentrala Lotru-Ciunget, situata in subteran, iar pentru cei ce iubesc pescuitul Raul Lotru si Lacul Vidra sunt renumite prin pastravul care se gaseste aici. De aici se pot face trasee marcate sau se pot vizita diferite obiective turistice ca Valea Oltului, Statiunea Calimanesti, Statiunea Caciulata, Masivul Parang, si altele.

Cine are ocazia, sa nu ocoleasca acest loc, are de vazut ceva frumos chiar daca arata asa!

Un an hai-hui pe munte!

Nu am planificat inainte, doar acum vreo saptamana mi-a venit ideea.
Acum mai mult timp am vazut filmul "The Big Year" (uitasem si cum se numeste, doar ideea imi ramasese, dar am cautat putin pe Google), in care 3 barbati pasionati de pasari rare au pornit intr-o aventura timp de un an: cine adauga la lista lui de pasari vazute, cele mai multe pasari rare. Mi-a placut ideea aceasta: dedicarea unui an din viata pentru o pasiune anume. De aici mai apoi m-a dus imaginatia la ceva ce as vrea sa fac eu: un an hai-hui impreuna cu Julien.
Asa ca inainte de a-mi trece prin minte ideea de saptamana trecuta, imi doream deja demult un an hai-hui asa, prin lumea larga, candva.
Dar pentru anumite lucruri trebuie sa asteptam ... si sunt multe sanse sa devina realitate daca va mai fi timp pentru ele. In schimb sunt si lucruri care se pot implini incepand de acum: anul nostru hai-hui pe munte.
Traim intr-o tara asa de frumoasa, astfel incat o perioada de un an bogata in ture pe munte, mai aproape sau mai departe de casa, in 2, 4 sau mai multi drumeti, nu e un lucru greu de facut, nu e o tinta nerealista.
Nu am facut un traseu pentru tot anul, e asa de bine sa iei totul cum vine pe parcurs!
Acum astept doar inceputul, prima tura, visez macar la 2 pe luna ( dar asta depinde din pacate si de cum va fi Julien acasa, el mai pleaca uneori pentru mai multe saptamani).
Ce asteptari am? Sa-mi umplu plamanii de aer curat; sa-mi clatesc privirea (ce minunat e sa vezi!!!) cu forme maiestuase de munti, cu multe culori; sa fac foarte multe fotografii reusite, sa pot surprinde asa cum vad; sa prind un inima prezenta lui Dumnezeu in locurile acelea care vorbesc despre El; sa combin turele mai greoaie cu unele mai usoare in care sa antrenam si copiii.
Am in minte un zmeu, de fapt imaginea lui Julien de anul trecut la varful La Om inaltand un zmeu (fotografia de la inceput) si versurile unui cantec frumos din Mary Poppins, cu care vreau sa inchei:
" Let's go fly a kite
Up to the heighest height
Let's go fly a kite and send it soaring
Up through the atmosphere
Up where the air is clear,
Let's go fly a kite!"

La Vita e Bella - Italia - Partea 2: Mammiano, Abetone si goana prin Venezia

In timp ce astept sa iau biletele la un concert minunat din Dvorak, continui impresiile legate de prima calatorie a mea in Italia pe care, chiar si in decembrie-ianuarie, am descoperit-o frumoasa!
Din Firenze am mers pentru 2 zile si jumatate :) la munte intr-o localitate mica, Casa di Monte, la o vila cu o priveliste deosebita si cu pret bun, unde ne-am simtit foarte bine impreuna. Am ajuns acolo pe ploaie dar a doua zi de dimineata era un soare cald.

Villa Eleonora

Privelistea de dimineata

Privind afara

De acolo am mers in Mammiano unde am vazut Ponte Sospeso, o punte care leaga 2 versanti muntosi, si care a fost construita incepand cu 1920; o gasisem de acasa pe Google, cautand locuri de vizitat in apropiere de Abetone (statiune de schi, unde am mers urmatoarea zi pentru ca baietii sa schieze.)

Mi-a placut pe puntea aceea din Mammiano dar mai mult mi-a placut faptul ca am vazut ce imi spusesem de acasa ca ar fi placut sa vedem.
Iata cateva fotografii:

Ponte Sospeso

Ponte Sospeso

Ce este omul?.. si fiul omului?... - umbrele noastre

In Abetone, dupa cum am spus, am fost pentru schi si s-a putut schia chiar daca se cam topea zapada in jur, pe partie a fost ok, eu oricum nu schiez sau nu schiez inca.
Abetone este , conform Wikipedia, o comuna in provincia Pistoia, Toscana, situata la aproximativ 80 de km de Firenze, si inca de la inceputul secolului 20 a devenit statiune de ski renumita.

In drum spre Abetone:

La intoarcerea de la munte am stat inca o noapte in Firenze si apoi cu parere de rau a trebuit sa ne incepem drumul inapoi spre casa.
Asa ca urmatoarea oprire a fost in Venezia. Era o vreme ploioasa, ma gandeam ce mai facem noi pe ploaie acolo, dar insistasem asa de mult ca dragul meu sot nici nu a vrut sa auda ca nu coboram si ca nu mergem sa vedem cate ceva din ce e de vazut acolo (incapatanat si el! dar ii multumesc pentru incapatanare). Asa ca am pornit spre Piazza San Marco, pe stradutele atat de speciale chiar si pe ploaie!
Imi doream demult sa ajung in Venezia, Julien fusese si nu prea era dornic sa mearga si cu mine (ca nu e chiar cine stie ce, zicea el), dar chiar si in conditiile acestea: ploaie, grija pe care o purtam Nikonului meu sa nu se ude prea tare, copiii si o umbrela in stare jalnica pe care o aveam in masina inca de cand am fost in Istanbul in iunie anul trecut, chiar si in conditiile acestea mi-a placut! Ah, si uitam ceva: am lasat masina pe un loc de parcare din acela care nu se plateste si poti sta doar 15 minute - nu a fost ceva intentionat, am parcat, am cautat sa platim si cand sa platim nu se putea. Ploua, ne dadusem toti jos, nu ne-am mai intors sa ducem masina in alta parte, am zis ca "ne grabim".
Chiar ne-am grabit! Am pornit din P-le Roma, si tinta a fost Piazza San Marco. Ce goana a mai fost si aceea! Si m-am tot rugat, intai sa opreasca Domnul ploaia putin, daca ar da putin soare... (aveam in minte o experienta de la munte in care la sfarsitul unei zile frumoase, ne jucam cu copiii si se vedea un apus innorat, si ma gandeam atunci Doamne daca ai da putin norii din fata soarelui, cat de frumos ar fi, doar putin... si nu a durat mult si soarele colorat s-a aratat privirilor noastre, a fost un moment deosebit!). Da, Dumnezeu a oprit ploaia si in Venezia, si chiar a trimis si raze placute de soare! Apoi cu cat trecea mai mult timp de cand plecasem de la masina, ma rugam sa gasim masina acolo unde o lasasem. Am gasit-o, si certitudinea ca Domnul fusese cu noi in acea plimbare s-a intarit cand am privit atenta putin mai in spate de locul unde lasasem masina si am vazut chiar parcarea!!!
Am facut in Venezia cele mai "pe fuga" fotografii din toata calatoria, mereu trebuia sa alerg putin dupa Julien si copii ca sa-i prind din urma. Ne-am intors cu vaporetto, ca ii promisesem lui Sebastian, si am vrut oricum sa avem o experienta mai plina a vizitei de cateva ore in Venezia.
Nu o sa mai spun despre Venezia nimic, las cateva fotografii, sper sa revin intr-o zi acolo, imi doresc sa am ocazia sa port rochie (asa imi imaginam eu ca va fi cand voi merge acolo). :)

Venezia

drumul catre San Marco

o gondola si un gondolier

San Marco

asteptand vaporetto

Aceasta a fost prima calatorie a mea in Italia. Vacanta noastra de iarna insa nu s-a incheiat odata cu Venezia, fiind cu masina am avut un drum frumos si cu peripetii si mai departe, o sa scriu candva si despre asta.