sâmbătă, 10 martie 2018

Cu mașina până la Istanbul și de acolo cu avionul până unde vrei tu! Ce ai vrea/ ar trebui să știi.


Nu-mi imaginez o viață fără bucuria de a călători. Am început să călătoresc cumva, într-un fel special, de foarte devreme... eu numesc acest fel călătorie dar poate fi numit visare sau... învățare: este o călătorie prin intermediul cărților. Eram în altă lume cu fiecare nouă intrigă, cu fiecare nou personaj, cu fiecare nou loc.
Apoi, când am început să devin pasionată în mod concret de călătorii, printre cărțile mele de suflet au ajuns să apară şi atlasurile şi ghidurile de călătorie. Am descoperit trasee frumoase şi locuri pe care mi-ar fi plăcut să le văd. 
E ceva timp de când inspirația mea pentru călătorii vine şi din mediul online, asta când nu studiez un atlas sau o hartă (munți, regiuni, țări etc.) 
Totuşi, nu mereu găsesc toate informațiile de care am nevoie, iar asta mi s-a întâmplat când am hotărât să mergem în Egipt.
După cum am spus aici, călătoria în Egipt am făcut-o pornind din Istanbul, combinând astfel două destinații. Pe lângă costurile mai reduse, am profitat şi ne-am bucurat de oraşul aflat pe două continente, pentru a nu mai ştiu câta oară, fără a ne sătura nici de data aceasta.

Lumini din Bazar

Hoinărind prin Bazar
Când am luat biletele de avion la Pegasus Airlines pentru Istanbul - Hurghada şi retur (plecare din Sabiha Gokcen Istanbul), nu m-am gândit că ar fi vreo problemă, totul părea foarte simplu, parcarea pentru o săptămànă ar fi fost undeva la aproximativ 50 euro. 
Ei bine, apoi ne-am amintit un amănunt: din Turcia, dacă ai intrat cu maşină (condusă de tine) tot cu maşina aceea trebuie să şi ieşi.

Atunci am început să caut mai mult și tot mai mult să văd care este soluția pentru noi, trebuia să fie una! Dacă nu se putea, aveam să luăm bilete la avion pentru Istanbul dar atunci jumătate din planul nostru s-ar fi schimbat. După telefoane și mailuri trimise la Ambasada Turciei la București si la Consulatul Turciei de la Constanța. am primit primul răspuns: puteți merge fără nicio problemă doar că mașina va trebui lăsată la autoritățile vamale din Istanbul. Prima lămurire.
Am scotocit internetul în română, engleză, cum m-am descurcat și eu, dar nu am găsit prea multe legate de asta. Ne interesa totuși un cost, pe care nu l-am găsit.
Am ajuns pe o pagină a lor oficială, Republic of Turkey, Ministry of Customs and Trade, unde am găsit cam același lucru, fără lămuriri suplimentare.

Ce faci cu mașina cu care ai intrat în Turcia dacă vrei să călătorești de acolo cu avionul.

Așadar am plecat spre Istanbul! În 10 ore eram acolo și ne-am înființat direct la aeroportul Sabiha Gokcen. Primii polițiști pe care i-am întrebat pe acolo habar nu aveau, unii ziceau că au auzit ceva, alții că nu e nevoie de nicio formalitate. Dar pentru a fi siguri am insistat. Julian este foarte descurcăreț, el găsește o metodă în orice situație. A intrat în aeroport pe la plecări și din om în om a ajuns, pe sens de acces interzis, la sosiri, unde erau autoritățile vamale. Spre norocul nostru în ziua aceea a dat peste un vameș care știa engleză. Acesta i-a spus că poate lăsa mașina oriunde dorește, nu este o parcare anume, și i-a dat un formular (în turcă, l-a completat mai mult prin ghicire), cu care trebuia să meargă tot acolo cu puțin timp înainte de zbor.
Zis și făcut. A fost minunat că avea formularul de cu o zi înainte pentru că a doua zi înainte de a merge la îmbarcare, la biroul vamal nimeni nu mai vorbea engleză, dar având formularul acela au înțeles ce dorește. În fapt ce au făcut ei a fost să scoată din sistemul informatic, online, acea intrare cu mașina, nu știu exact să explic cum, dar nu a mai fost legat de acel aspect.
La întoarcerea din Egipt ne-am oprit din nou la biroul vamal pentru a întreba dacă e nevoie de vreo altă procedură; după utilizarea cu succes a google translate pentru a ne face înțeleși ni s-a spus să mergem că nu mai e nevoie de nimic. Am ieșit cu mașina din Turcia fără nicio problemă.

Ce costuri sunt pentru parcare la aeroport.

Parcarea de la aeroport ne-ar fi costat pentru o săptămână 220 lire turcești pentru plata cu cardul dar un prieten cu care eram citise că există o altă parcare, mult mai ieftină, Europark. Am tot căutat Europark si gps ul ne-a dus undeva pe un câmp. În final am găsit, cum mergi spre aeroport, chiar pănă să intri este un sens giratoriu, undeva pe lângă se vede mare ISPARK.
Aceea da parcare! 8 lire turcești pe zi, 56 de lire turcești pentru o săptămână, transfer de la parcare cu microbuzul până la aeroport și de la aeroport la parcare, fără să trebuiască să suni după mașină, microbuzele lor făcând circuitul acesta regulat.
În parcare ne-am relaxat fiecare după cum a vrut, aveai acolo: ceaiuri, apă, cafea, așezate la discreție, te puteai servi după plac.
Este o opțiune de luat în considerare pentru orice alte zboruri ai putea alege din Istanbul, dacă mergi cu mașina până acolo.



Ultima vizită la Istanbul ne-a adus lumină în privința acestui aspect. Mă bucur enorm că s-a întâmplat asta, mi-a deschis noi orizonturi pentru viitor, și poate nu doar mie ci și altora care caută astfel de informații.

La Istanbul am văzut de data aceasta mai de aproape Palatul Dolmabahce (Dolmabahce Sarayi), pe care din păcate nu l-am putut vizita, era închis (lunea și joia este închis), dar împrejurimile lui mi-au plăcut foarte mult, iar data viitoare acolo mă voi înființa. :)
Cazarea la Istanbul a fost foarte aproape de Moscheea Albastră și mai ales de Bazar. Hotel Güleç se numește, am rezervat camera chiar până să ieșim din Romania, adică doar cu câteva ore înainte, pentru 38 euro, mic dejun inclus.

Am ajuns aproape de Dolmabahce


O vedere specială a palatului

Așa visătoare sunt și eu în astfel de locuri



vedere printre zăbrele





Hotel Gulec





Astfel, în stilul nostru, a început călătoria în Egipt, cu un prim popas pe meleaguri altfel.
La întoarcere din Egipt am un gând mi-a trecut prin cap, imediat ce am trecut în partea europeană a Istanbulului: într-o singură zi am văzut câte o părticică din Africa, Asia și Europa!









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu